Slatina: Dezbateri în şcoli pe tema consumului de droguri, violenţei şi traficului de fiinţe umane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Olt desfăşoară în perioada 1-8 mai proiectul de prevenire „Alternative!“.

Iniţiatorii proiectului împreună cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt au desfăşurat zilele trecute activităţi preventive în rândul elevilor de la Colegiul Tehnic Ion Mincu şi Colegiul Naţional Ion Minulescu, ambele din Slatina. Acţiunile au avut drept scop informarea liceenilor cu privire la cauzele şi efectele consumului de droguri, violenţei, delicvenţei juvenile, furturilor şi traficului de fiinţe umane. „Impactul emoţional deosebit şi dorinţa de aprofundare a acestor subiecte i-a angrenat pe tineri în discuţii interactive interesante şi educative, concluziile desprinse făcându-i să conştientizeze că exacerbarea şi teribilismul vârstei îi împing în latura infracţională, putând deveni astfel victimele sau autorii acestor fapte imorale şi ilegale“, a spus comisarul şef Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Olt.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite