Stiri din Slatina

Slatina: Dalia Mihalache, designerul pasionat de păpuşa Barbie

13 mai 2010, 11:27 |  Autor: Crina Jilavu | 

Cuvinte cheie: designer, slatina, olt, papusa, barbie,

Vrea să dea tonul în designul vestimentar

Slatina

Vrea să dea tonul în designul vestimentar

 

A făcut primii paşi în lumea modei şi vrea să ajungă în nume cunoscut şi să dea tonul în designul vestimentar.

A fost fascinată întotdeauna de păpuşile Barbie şi de hainele colorate ale acestora. De aici şi până la o carieră în design vestimentar nu a fost decât un pas. „Când eram mică mi jucam ca orice fetiţă cu păpuşile. Le făceam haine, le îmbrăcam, le aranjam şi aşa a început să îmi placă această meserie. Preferatele mele au fost păpuşile Barbie, iar ele sunt acum şi tema lucrării mele de licenţă, numai că de această dată o să fie nişte păpuşi serioase, mature, în alb şi negru”, a explicat Dalia Mihalache.

Chiar dacă la început familia nu a fost de acord cu meseria pe care Dalia şi-o alesese, mai târziu şi-au dat seama de talentul ei, iar acum îi oferă tot sprijinul. „Când am terminat gimnaziul am vrut să dau la secţia de design de la Colegiul Nicolae Titulescu, dar părinţii mei vroiau ca să urmez dreptul aşa că m-au mutat la Radu Greceanu, au înţeles însă că pasiunea mea este mare, iar acum sunt alături de mine. Mama mea este cel mai mare critic al meu, mă spirjină în tot ceea ce fac”, a spus Dalia.

Prezentare de modă la Noaptea Muzeelor

A realizat până acum două colecţii şi a avut prezentări în Sibiu şi Slatina. „Am făcut şi rochii de seară, pentru evenimente, dar şi rochiţe pentru stradă. Am avut o colecţie vintage în care am combinat mai multe stiluri, îmi place să combin sliulurile şi culorile. După o prezentare, o prietenă a venit şi mi-a cumpărat o pereche de panatloni, am fost foarte fericită”, a spus designerul.

Acum se pregăteşte pentru o nouă prezentare care o să aibă loc la Sibiu, la Muzeul Astra, pe 15 mai când o să fie Noaptea Muzeelor.

Tânăra visează să urmeze un master în desingn vestimentar la Paris şi vrea să devină un nume cunoscut în lumea modei din România. Ştie însă că pentru a-şi îndeplini aceste visuri este nevoie de multă muncă. „Fără bani şi muncă nu faci nimic. Dacă ai bani, îţi faci repede un nume, dar trebuie să munceşti mult ca să ajungi sus. În lumea aceasta nimeni nu îţi întinde o mână de ajutor dacă nu vrea ceva în schimb”, a explicat Dalia.

„Oamenii se îmbracă cu ce apucă”

Tânăra vrea să schimbe mentalităţile slătinencelor şi să le facă să înţeleagă împortanţa desingnului vestimentar. „Oamenii nu pun accent pe creaţiile vestimentare. Nu înţeleg că haina îţi reprezintă personalitatea. Oamenii se îmbracă cu ce apucă. Nu sunt atenţi la detalii, la culori. Ţin prea mult cont de părerea celor din jur şi nu se îmbracă aşa cum simt”, a spus Dalia.

NĂSCUTĂ

26 octombrie 1988, Slatina

STUDII

Studentă la Facultatea de Arte, secţia Design Vestimentar din Sibiu

IDEALURI

Să facă un master la Paris

CE-I PLACE

Desenul este ceea ce mă reprezintă şi mă relaxează. Ador să fac plimbări în aer liber cu prietenii şi sunt fascinată de fotografie. De multe ori îmi fotografiez modelele îmbrăcate în creaţiile mele.

CE NU-I PLACE

Nu suport minciuna şi persoanele care încearcă să pară ceea ce nu sunt. În ziua de azi toţi poartă o mască şi trebuie să fii foarte atent ca să descoperi ce se ascunde sub ea.

Care sunt designerii tăi preferaţi?

Marc Jacobs mi se pare cel mai trăsnit creator. Ultima dată când l-am văzut la televizor era îmbrăcat în fustă şi sacou. Dintre cei din România, îmi place Romaniţa Iovan şi Mihai Albu, mai ales că acum a ajuns şi în Cartea Recordurilor.

Care sunt culorile la modă în acest sezon?

Nu mai este în vogă flacăra violet, ci roşul. Se poartă stilul marinăresc, alb-albastru, alb-negru. Şi culorile neutre, naturale, crem, bej, roz se numără printre vedetele acestui sezon.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Când începe cu adevărat viaţa unei femei

    Toţi bărbaţii visează la o „puştoaică“ de 20 de ani, dar mai degrabă se îndrăgostesc de o femei ...

    Judecătoarele Frosina Mihalache şi Mirela Diţă vor conduce Biroul Electoral Judeţean

    Acestea au fost desemnate în urma tragerii la sorţi care a avut loc astăzi, la Tribunalul Vranc ...

    Dumitrescu, propusă la Educaţie, acuzată de incompatibilitate pentru că e rector şi membru CSM

    Corina Dumitrescu, propusă pentru portofoliul Educaţiei, este soţia deputatului PSD Cristian D ...

    Ieşeanul Vasile Cepoi a fost propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii

    Vasile Cepoi a fost propus de premierul Victor Ponta la şefia Ministerului Sănătăţii. Fostul şe ...

    Noul Guvern al României

    Ioan Rus (Interne), Andrei Marga (Externe), Titus Corlăţean (Justiţie), Eduard Helvig (Dezvolta ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole