Slatina: Dorel Predescu, pompierul pianist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubeşte muzica de când era mic, iar marea lui pasiune este să cânte la pian. În armată a descoperit că îi place meseria de pompier, iar acum este unul dintre salvatorii olteni.

A moştenit pasiunea pentru muzică de la verişoara sa, soprana Felicia Filip. Avea doar cinci ani când părinţii l-au dus la cursuri de pian. A urmat apoi Şcoala de Muzică din Slatina până în Clasa a VIII-a. În armată a învăţat să cânte la chitară şi a participat la două competiţii unde a câştigat faza pe zonă a Concursurilor Pompierilor din România. „Am participat apoi la mai multe festivaluri printre care şi cel numit Corabia de Aur, unde am căştigat menţiune”, a spus Dorel Predescu.

Iubeşte muzica clasică

În armată a descoperit că îi place meseria de pompier şi a decis să devină slavator. „Am făcut armata la Pompieri Slatina. După ce am terminat-o am făcut parte din formaţia de muzică uşoară a municipiului Slatina. Cântam la pian, orgă şi chiară, dar eram şi solist vocal”, povesteşte Predeanu. S-a înscris apoi la Şcoala Militară de Ofiţeri, unde şi-a făcut şi o formaţie. Au urmat spectacole alături de nume mari ale muzicii româneşti.
"În 1984, sub conducerea regizorului Mihai Lungeanu şi a regretatului Visi Ghencea am făcut ilustraţia muzicală a piesei de teatru „Interesul General”. Apoi am abandonat muzica pentru că nu prea mai aveam timp pentru ea. Însă aceasta rămâne marea mea pasiune. Şi acum, când prind un pian sau o chitară, când cu drag”, povesteşte pompierul.
Lucrează de mai bine de 22 de ani ani în cadrul MAI, iar vreme de aproape opt ani a fost comandantul Detaşamentului de Pompieri Slatina. În prezent este şeful Centrului Operaţional Judeţeanm din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.
„Sunt mândru că am ales această meserie. Este destul de grea, e minunat să salvezi oameni. Mi-ar fi plăcut foarte mult ca fiica mea să aibă înclinaţii spre muzică”, a spus Predescu.

Profil

Născut. 26 august 1961 Slatina
Studii.  Şcoala Militară de Ofiţeri Bucureşti şi Facultatea de Drept Bucureşti.
Familia. Căsătorit, are un copil

Ce-i place
Respect corectitudinea. Îmi plac muzica şi filmele clasice şi să ies în natură cu familia, cu toate că timpul nu prea îmi permite. Pescuitul este de asemenea printre marile mele pasiuni.

Ce nu-i place
Nu suport persoanele dupliciatare. Urăsc atunci când oamenii nu îţi rezolvă cu conştinciozitate sarcinile de serviciu. Mă irită nepunctualitatea.


Care meserie vi se pare mai grea, cea  de muzician şi cea de pompier?
Amândouă sunt o artă. Meseria de muzician, în adevăratul sens al cuvântului, implică foarte mult studiu, iar cea de pompier, foarte multă muncă. N-aş putea să spun că e una mai grea decât alta. Amândouă sunt frumoase.

Aţi sfătui pe cineva să urmeze o carieră în muzică?
Da. Muzica îţi dezvoltă inteligenţa, e asemănătoare cu matematica. Important este să ai ureche muzicală şi tutul este foarte uşor. Meseria de muzician este foarte frumoasă.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite