Slatina: Constantin Gălbenuşe a făcut din sportul cu mănuşi o mândrie pentru judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antrenorul Gălbenuşe a adus la Slatina titluri naţionale şi europene
Antrenorul Gălbenuşe a adus la Slatina titluri naţionale şi europene

Antrenor emerit, Constantin Gălbenuşe a adus în Slatina titluri naţionale şi europene, sute de tineri învăţând sub îndrumarea sa să aplice directa de dreapta.

A început activitatea de antrenor la Slatina în urmă cu 23 de ani şi de atunci a făcut din clubul de box Alro unul dintre cele mai temute din Europa. A scos campioni pe bandă rulantă, fiecare generaţie având nu unul, ci mai mulţi sportivi de aur. Din anul 2001 antrenează şi fete care, sub îndrumarea sa, au căpătat pumni de fier şi au ştiut cum să-şi lovească în ring adversarii cu directe de dreapta bine plasate. „Vreo două sute de sportivi au făcut performanţă la CS Alro Slatina, iar alte câteva sute au trecut prin sală la antrenament. Ca orice meserie, şi cea de antrenor, dacă o faci cu plăcere, devine uşoară. Iar atunci când faci marea performanţă, se merită şi din punct de vedere financiar”, spune Constantin Gălbenuşe.
Între anii 2002- 2006 a fost detaşat la lotul naţional de fete, dar a renunţat pentru a se întoarce la Slatina, unde-l aşteptau mulţi copii cu potenţial. Ca antrenor, nu face deosebiri între fete şi băieţi, îi antrenează cu aceeaşi dăruire, însă recunoaşte că fetele dau mai mult randament. „Băieţii sunt puţin mai talentaţi, dar nu sunt atât de determinaţi ca fetele. Acestea sunt mai receptive, mai atente.”, declară antrenorul care a câştigat cu o fată Cupa României în ultimii opt ani şi Campionatul European de anul trecut.

Pe culmi internaţionale


Sportivii săi au câştigat peste 200 de medalii importante, dintre care vreo 60 de aur. A obţinut rezultate internaţionale cu Luminiţa Turcin, Andreea Gheju, Rodica Iliescu, Gabriela Mitran şi Alina Niţu, dar şi cu băieţii Leonardo Marinete şi Codruţ Din.
„Într-un rezultat bun, o pondere mai mare o are munca sportivului. Trebuie să ştii ce să ceri şi când unui copil care are potenţial. Altfel îl munceşti degeaba, îl oboseşti şi nu dă randament.”, ne dezvăluie antrenorul emerit secretul care l-a dus în top.


Profil
NĂSCUT: 29 iunie 1962, comuna Izvoarele, Olt
STUDII: Şcoala de Antrenori Bucureşti
FAMILIE: căsătorit, are un copil

Întrebări şi răspunsuri

•• Cum reuşiţi să atrageţi atâţia tineri spre box şi să câştigaţi performanţă după performanţă?
Tinerii vin la sala de box din curiozitate sau pentru că aud despre performaneţele noastre. Atunci când ai o bază financiară, organizezi competiţii şi îi atragi şi mai mult. Selecţia este naturală. Îi motivează să fie pe podium, să fie printre cei mai buni.

•• Cum vedeţi sportul în România peste vreo zece ani?
Din păcate, acum mergem în derivă. Dar cred că situaţia se va schimba. Nu te poţi duce numai în jos, la un moment dat trebuie să şi urci. Copii talentaţi avem, nu ne putem plânge de lipsa talentului, dar asta nu e tot. Mă gândesc cu optimism că peste zece ani sportivii care fac performanţă nu vor mai fi tentaţi să renunţe din lipsa banilor.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite