Slatina: Centru de vaccinare împotriva gripei porcine, la Spitalul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
10.000 de persoane au fost imunizate până acum în Olt
10.000 de persoane au fost imunizate până acum în Olt

Persoanele care vor să se vaccineze împotriva gripei noi o pot face începând de mâine la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, unde va fi amenajat primul centru de vaccinare din judeţ.

Toate persoanele, indiferent dacă au sau nu asigurare medicală, pot fi imunizate gratuit împotriva virsului pandemic în primul centru din judeţul Olt înfiinţat în acest sens. Centrul de vaccinare va funcţiona la intrarea în Ambulatoriul SJU Slatina.
Creşterea numărului de cazuri de gripă porcină a dus totodată la instituirea unor măsuri speciale la SJU Slatina. S-a revenit la limitarea accesului vizitatorilor în spital, iar cadrele medicale poartă echipament de protecţie. „S-au luat măsuri suplimentare. Accesul vizitatorilor este permis doar două ore pe zi, ministerul a introdus prin direcţiile de sănătate publică obligativitatea vaccinării, astfel toate cadrele medicale cu excepţia celor care dovedesc printr-un act medical că nu pot face vaccinul, vor fi imunizate. De asemenea, personalul medico-sanitar este obligat să poarte echipament de protecţie“, a spus Roxana Dragomir, managerul SJU Slatina.
De la începutul pandemiei în Olt au fost înregistrate 115 cazuri suspecte, dintre care 52 au fost confirmate, iar trei persoane au murit. De la debutul campaniei de vaccinare până în prezent, au fost imunizate aproximativ 10.000 de persoane din judeţul Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite