Slatina: Cazul medicilor Iancu şi Tuşciuc, analizat de comisii şi comitete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o săptămână după ce Ministerul Sănătăţii a făcut publice rezultatele anchetei în cazul morţii copilului de 9 ani din comuna olteană Şerbăneşti, sancţionarea medicilor Paul Iancu şi Mircea Tuşciuc întârzie să apară.

Comisia de disciplină din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina nu s-a reunit încă pentru a lua o decizie privind sancţionarea celor doi medici. La Colegiul Medicilor Olt ancheta continuă însă. „Comisia de jurisdicţie a Colegiului Medicilor a analizat luni probele din dosar şi a solicitat declaraţii de la personalul care a fost de gardă, urmând ca o parte din ele să fie furnizate de Ordinul Asistenţilor medicali. Dosarul va ajunge apoi la comisia de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor, care va lua o decizie“, a spus medicul Costache Marinache, preşedintele Colegiului Medicilor Olt. De asemenea, acesta a adăugat că cea mai gravă sancţiune pe care o pot primi medicii este interdicţia de a profesa medicina pe o perioadă limitată sau definitivă. Un singur medic din Olt, respectiv Cornel Fulga a mai fost sancţionat astfel.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite