Slatina: Căsătorii în scădere, divorţuri în creştere în februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul cuplurilor care au ales să se căsătorească în februarie 2011 este mai mic faţă de cel din ianuarie, iar numărul celor care au divorţat a crescut.

58 de cupluri din judeţul Olt au mers la oficiile de stare civilă, în luna februarie, ca să-şi unească destinele, spre deosebire de luna ianuarie, atunci când 59 de perechi au spus „DA“. Numărul căsătoriilor încheiate în februarie 2011, în Olt, este mai mic cu 21,6 la sută faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Olt, în a doua lună a anului 2011 s-au pronunţat 51 de divorţuri, iar în ianuarie 2011 niciun cuplu din Olt nu a divorţat.
Numărul divorţurilor din a doua lună a acestui an este în uşoară scădere faţă de numărul separărilor din aceeaşi perioadă a anului trecut, atunci când 55 de cupluri au ales să se despartă.

Spor natural negativ

Buletinul întocmit de Direcţia Judeţeană de Statistică Olt mai arată că în februarie s-au născut 266 de copii şi au decedat 588 de persoane. Natalitatea a crescut în Olt faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 0,4 la sută, iar mortalitatea a crescut cu 1,38 la sută. În februarie 2011 s-a înregistrat un spor natural negativ (-322 persoane).

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite