Slatina: Bugetarii olteni dau Moşul guvernului pe Moşul sindicatelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moşul aduce cadouri pentru angajaţii din primării, în valoare de câte 30 de lei
Moşul aduce cadouri pentru angajaţii din primării, în valoare de câte 30 de lei

Moşul vine cu cadouri pentru fucţionarii publici din primării, sănătate, agenţia pentru prestaţii sociale, agenţia de ocupare şi finanţe, în timp ce poliţiştii se rezumă la agende şi calendare. Guvernul le-a tăiat anul acesta primele, însă sindicatele le sunt aproape de Sărbători.

La sfârşit de an, la sindicate se poartă sloganul „ai cotizat, ai parte!”. Mai multe sindicate oltene care-i reprezintă pe bugetari au decis să fie aproape de membrii lor la cele mai triste Sărbători de Iarnă. Cu salariile ciuntite, fără prime de sărbători şi fără al 13-lea salariu, bugetarii mai au parte doar de atenţia sindicatelor, care au decis să le ofere o surpriză plăcută, utilizând suma strânsă din cotizaţia membrilor pentru a le oferi cadouri.

Cadouri, după puterea sindicatului

„În condiţiile financiare actuale, având în vedere salariul foarte mic al angajaţilor din sistemul sanitar- infirmiere, asistente şi muncitori în întreţinere- ne-am gândit că este oportun să acordăm un cadou de sfârşit de an sub forma unor ajutoare sociale. Valoarea acestora este de câte 80 de lei şi vor ajunge la 1400 de membri”, declară Roxana Dragomir, preşedinte Sanitas Olt.
Ceva mai darnic este Sindicatul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt, care va oferi cadouri celor 500 de membri, în valoare de câte 100 de lei.
Angajaţii primăriilor primesc pachete din partea Sindicatului Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual „Consilium”, cu produse în valoare de circa 30 de lei. Nici angajaţii Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale şi cei ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu vor fi uitaţi, sindicatele declarând că intenţionează să le ofere cadouri.
Poliţişti olteni se vor mulţumi doar cu agende şi calendare. Dacă anul trecut au primit cadouri, anul acesta nu vor primi nimic. „Anul trecut, poliţiştii au primit cadouri în valoare de 15 lei de om. Nu  a fost o sumă mare, dar tot au primit ceva. Anul acesta nu vor primi nimic pentru că nu sunt bani”, declară Cătălin Marinescu, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – filiala Olt.

INFO BOX
Fără prime şi în 2011
Legea salarizării pe 2011 prevede că angajatii din sectorul public nu vor beneficia nici anul viitor de prime, tichete de masă, cadou şi de vacanţă, iar munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbatori va fi compensată numai cu timp liber. Salariile vor creşte însă cu 15%.



Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite