Slatina: Scandal la Şcoala Leleasca. O învăţătoare acuză directoarea că a muşcat-o şi a lovit-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce învăţătoarea spune că directoarea şcolii a dat în ea, a muşcat-o şi a îmbrâncit-o, aceasta din urmă neagă acuzaţiile.

Directoarea Şcolii Leleasca a avut o altercaţie cu una dintre învăţătoare. Evenimentul s-a petrecut miercuri, în cancelaria şcolii. Învăţătoarea Mariana Vasilescu a depus o plângere la postul de poliţie din localitate şi o reclamă pe directoarea unităţii şcolare că ar fi agresat-o. La rândul ei, directoarea Carmen Stroe a sesizat poliţia, şi în plângerea depusă, aceasta acuză învăţătoarea că i-ar fi luat cu forţa nişte adrese. “Am depus plângere împotriva doamnei învăţătoare pentru că mi-a sustras prin violenţă documentele şcolii. I le-am dat să le citească şi să le semneze, iar dânsa a plecat cu ele", a spus directoarea şcolii.

image

Învăţătoarea Mariana Vasilescu

"Doamna directoare m-a agresat, m-a muşcat de mână, m-a îmbrâncit şi m-a lovit. Am fost şi la medicul legist", susţine învăţătoarea.

Directoarea mai spune că doar s-a repezit la colega ei, fără să o lovească. Documentele cu pricina au provocat un conflict în toată regula între cele două femei. Altercaţia a avut loc în prezenţa mai multor persoane, care vor fi audiate de oamenii legii. „Facem cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul“, a spus comisarul Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Vom reveni cu amănunte!

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite