Slatina: Apele ameninţă localităţile din Lunca Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Debitul fluviului este de 11 200 metri cubi pe secundă, dublu faţă de o perioadă obişnuită
Debitul fluviului este de 11 200 metri cubi pe secundă, dublu faţă de o perioadă obişnuită

Sute de hectare de păşuni din Lunca Dunării sunt sub ape, iar 3 gospodării din comuna Gârcov vor fi evacuate după ce azi noapte debitul Dunării a crescut din nou.

Sute de hectare au fost  inundate şi zeci de case sunt ameninţate de apele Dunării al cărui debit s-a dublat în ultimele zile. Edilii localităţilor din Lunca Dunării sunt alertă maximă şi monitorizează din oră în oră situaţia pentru că apele se îndreaptă ameninţător spre case. 3 gospodării din comuna Gîrcov vor fi avacuate pentru că apele se află la câţiva metri de ele. Autorităţile locale spun că de aproape 15 ani Dunărea nu s-a mai apropiat atât de mult de sat. “În fiecare primăvară avem aceast fenomen, dar acum deja este foarte aproape de case. Nici în 2006. atunci când au fost inundaţiile mari nu am avut probleme. Ultima dată când a ajuns în sat a fost prin 1996. Deja pregătim de evacuare 7 persoane din 3 gospodării. Îi vom duce în căminul cultural”, a explicat Adrian Cranta, primarul comunei Gârcov.


Portul Corabia, sub ape


Şi la Corabia apele Dunării au inundat faleza şi portul, dar şi o fabrică dezafectată de cherestea. “Toată faleza este sub ape şi am înţeles că debitul este creştere. Membrii comnadamentului pentru situaţii de urgenţă monitorizează situaţia şi patrulează în zonă. Dunărea îşi ia tributul în fiecare primăvară”, a pus Toader Barbu, primarul din Corabia. Debitul Dunării este în creştere, iar o echipă a ISU Olt, dar şi de la Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va merge la Gârcov. “Debitul Dunării a ajuns la 11200 metri cubi pe secundă, debitul normal al acestei perioade fiind de 5 300. Cota de inundaţie a fost depăşită. O echipă a ISU Olt este deja la faţa locului şi monitorizează situaţia”, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Până acum au fost inundate peste 300 de hectare de teren agricol din Gârcov şi Corabia, două podeţe şi un pod.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite