Slatina: Angajat al primăriei, bolnav de gripă porcină
0
În Primăria Slatina se va face dezinfecţie
Un angajat al Primăriei Slatina este bolnav de gripă porcină şi este internat la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Bărbatul a contractat virusul din Canada unde a fost plecat trei luni de zile.
Gripa porcină a ajuns şi în Primăria Slatina. Alin Radu, angajat în cadrul Direcţiei de Sport a fost plecat în Canada şi s-a întors bolnav. „Şi-a luat concediu fără plată şi a plecat pentru 3 luni la sora lui, în Canada. A venit de curând la servici şi am aflat că a fost diagnosticat cu gripă nouă. Este acum internat în spital. Colegii lui îşi vor face analizele şi vom dezinfecta biroul unde a stat acesta”, a explicat Minel Prina, administrator public din cadrul Primăriei Slatina.