Slatina: Andreea Popescu - Face gimnastică pe ritm de muzică
0
La vârsta de 8 ani se mândreşte cu numeroase medalii obţinute la concursurile la care a participat.
De mică a fost o fire energică, după cum spune mama ei, „nu stătea locului o clipă“, motiv pentru care i-a propus să se înscrie fie la cercul de dans, fie la gimnastică. „Eu săream tot timpul prin casă şi mami m-a întrebat dacă vreau să mă înscriu undeva să fac sport. Apoi doamna educatoare ne-a dus în vizită la Palatul Copiilor, la cercul de gimnastică aerobică, şi mi-a plăcut foarte mult. După acea vizită, am luat-o pe mami şi m-am dus să mă înscriu. De atunci, am lipsit o singură dată, când am fost foarte bolnavă“, îşi aminteşte Andreea Popescu.
A vrut să renunţe după ce a făcut febră musculară
După primele ore petrecute la gimnastică, i s-a părut cam greu şi a vrut, pentru moment, să renunţe, dar ulterior s-a răzgândit. „La început mi s-a părut cam greu, mai ales că am făcut şi febră musculară. Nu prea reuşeam să fac sfoara. M-am gândit puţin să nu mă mai duc, dar, până la urmă, m-am obişnuit“, povesteşte Andreea. Treptat, a căpătat experienţă şi, deşi e cea mai mică de la cercul de gimnastică, a mers la toate concursurile şi a obţinut şi foarte multe premii de care este foarte mândră. „Am fost la concursuri la Petroşani, Târgu-Jiu, Bucureşti, Craiova, Arad. La individual am câştigat de cele mai multe ori locul II, iar la grup am luat şi premiul I“, explică Andreea. Vremurile în care petrecea ore în şir jucându-se cu păpuşile sau stând pe afară cu prietenele au apus.
Micuţa gimnastă îşi împarte acum timpul între şcoală, gimnastică şi pictură, care este cea de-a doua pasiune a ei. „Când avem concursuri, merg în fiecare zi la palat, iar când nu avem, merg cam de două ori pe săptămână. E puţin mai greu acum decât în clasa I, pentru că avem mai multe lecţii de făcut, dar mă descurc. Încerc să-mi împart timpul în aşa fel încât să le fac pe toate“, spune micuţa gimnastă. Andreea este pasionată şi de pictură, dar timpul nu-i permite să-şi aprofundeze cunoştinţele şi în acest domeniu. „Îmi place foarte mult să şi pictez, peisajele de iarnă şi naşterea lui Iisus Hristos sunt temele mele preferate. În general, de fiecare dată când am puţin timp liber, iau o planşă şi acuarele şi mă apuc de pictat. Am vrut să mă înscriu şi la cercul de pictură, dar nu m-a lăsat mami pentru că mi-ar fi fost mult mai greu şi nu mai aveam timp pentru şcoală“, mărturiseşte gimnasta. Andreea nu s-a gândit la ce vrea să facă atunci când o să crească, însă ştie că nu o să renunţe la gimnastică, prima ei dragoste.
ce-i place
„Să fac gimnastică şi să pictez. Îmi place să mă joc cu copiii prin zăpadă şi să mă dau cu sania. În timpul liber îmi place să mă joc cu păpuşile. Îmi plac copiii cuminţi şi ascultători“, mărturiseşte Andreea.
ce nu-i place
„Nu suport să ţipe cineva la mine. Nu-mi place să dea copiii cu bulgări în mine. Nu-mi place să mă joc cu copiii tupeişti, răi şi cu cei care nu-şi ascultă părinţii şi pe doamnele învăţătoare“, ne-a spus fata.
întrebări şi răspunsuri
Ce trebuie să ştie un copil înainte de a se încrie la gimnastică?
A.P.: În primul rând, trebuie să ştie că nu o să mai aibă timp liber. Trebuie să îi placă foarte mult sportul şi trebuie să fie rezistent, să nu obosească după prima tură de alergare. În rest, o să înveţe la cerc tot ce trebuie să ştie, trebuie să fie ambiţios şi perseverent.
Ce vrei să-ţi aducă Moş Crăciun?
A.P.: Îmi doresc să-mi aducă o maşină de cusut micuţă, ca să pot să le croiesc hăinuţe păpuşilor mele. Vreau să-mi aducă şi dulciuri şi fructe. Oricum, o să vină Moşul şi la ţară dar şi la oraş, şi cred că o să fie bogat, că eu am fost cuminte tot anul.