Slatina: Ana Maria Geană, campioană la dans, fotomodel de succes
0A câştigat numeroase concursuri de dans şi visează să lucreze în televiziune. Are şi calităţile necesare, este drăguţă şi are corp de fotomodel.
Când vorbeşte despre ea, Ana Maria se caraterizează ca o tânără curajoasă şi sociabilă. Modelingul a ajutat-o să îşi descopere aceste calităţi şi să le dezvolte. „Cei de la firma de modele au venit la şcoală să caute fete. M-au ales pe mine şi acest lucru m-a mirat foarte mult pentru că eu nu prea eram mulţumită de corpul meu. Nu aveam încredere în mine, dar după câteva prezentări şi şedinţe foto am descoperit o altă latură a mea”, a spus Ana Maria.
Medaliată la concursuri de dans
Dacă la primele prezentări a avut mari emoţii, acum se simte în largul ei pe scenă. Recunoaşte însă că viaţa de fotomodel nu este una uşoară. „Din afară, lucrurile se văd frumoase. Dar nu este aşa. Se munceşte mult, poţi să stai de dimineaţa până seara pe tocuri, nemâncată pentru că nu te poţi trezi că ai burtă atunci când prezinţi. Nu poţi să spui că nu-ţi place haina pe care trebuie să o îmbraci. Suntem un fel de umeraşe umblătoare”, a explicat Ana Maria.
Dar cea mai mare pasiune a Anei este dansul. Se mândreşte cu o medalie de aur la un concurs naţional, dar şi cu alte premii obţinute de-a lungul anilor. „De 8 ani fac dansuri. Am început la Palatul Copiilor cu profesoara Silvia Ionescu şi am câştigat o medalie de aur la un concurs naţional. Diriginta mea din gimnaziu m-a sfătuit să fac curusuri şi mie mi-au plăcut foarte mult. La început părinţii nu au fost de acord, dar au înţeles că am talent”, a povestit tănăra.
A câştigat Olimpiada Liceelor
Ana Maria a căştigat şi locul I la proba de dans a Olimpiadei Liceelor din acest an, iar cu banii pe care i-a câştigat vrea să plece în vacanţă. Este mândră că şi-a reprezentat colegiul şi că ea şi partenerul ei au reuşit să cucerească juriul. „De 3 ani particip la Olimpiada Liceelor, la proba de dans. Am obţinut locul III, II şi acum am ajuns pe locul I. Mă bucur că anul acesta am fost noi, echipa de la Economic, cei mai buni. Eu şi partenerrul meu am muncit foarte mult pentru acest concurs. Multe din coregrafii mi-au aparţinut. La anul nu o să mai particip pentru că o să fiu ocupată cu BAC-ul, dar o să ajut perechea care va concura”, a promis Ana Maria.
Tânără visează să lucreze în televiziune pentru că ştie că din meseria de coregraf nu poate să traiască decent. „Deşi îmi place mult coregrafia, am văzut că efortul depus nu este plătit, aşa că m-am hotărât să îmi aleg o meserie de viitor, jurnalismul . Vreau să lucrez în televiziune şi să prezint o emisiune de divertisment”, a spus modelul.
Până atunci însă Ana Maria se bucură de ultima vacanţă de elevă şi vrea să chletuie în Turcia şi cei 350 de lei pe care i-a primit după ce a luat locul I la proba de dans de la Olimpiada Liceelor.
NĂSCUTĂ
2 august 1992, Slatina
STUDII
Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic PS Aurelian
FAMILIE
Un frate mai mic
CE-I PLACE
Iubesc dansul, modelingul, plimbările cu prietenii şi cluburile. Sunt pasiuni specifice vârstei. Cel mai bine mă simt când pozez, aşa că atunci când am şedinţe foto sunt cea mai fericită.
CE NU-I PLACE
Nu suport ploaia, mă deprimă. Nu-mi place să fiu dezamăgită, trădată, mai ales de oameni cărora le-am acordat încredere. Nu vreau să am în jurul meu persoane false şi oameni linguşitori.
Ce reprezintă dansul pentru tine?
Prin dans simt că trăiesc, cea care este pe scenă şi se mişcă în ritmul muzicii este adevarata Ana, fără mască, fără cuvinte. Mă simt în largul meu la concursuri, motivată şi atunci când intru în ritm uit de toate problemele.
Cum trebuie să fie un model?
Trebuie să aibă forme, dimensiunile 90-60-90 sunt foarte importante. O fată care vrea să intre în lumea modei nu trebuie să fie pudică şi să aibă foarte mult curaj. Publicul nu trebuie să o intimideze.