Slatina: Alin Răceanu, portarul care vrea să devină antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are în spate 22 de ani de carieră sportivă  şi a evoluat alături de jucători importanţi din fotbalul românesc. I-ar plăcea să împărtăşească din experienţa sa viitorilor goalkeeperi ai judeţului.

I-a plăcut fotbalul încă de la o vârstă fragedă. Mergea pe stadion la Slatina să urmărească meciurile echipei FC Olt, fiind impresionat de prestaţiile  portarilor de la acea vreme. De aici şi până la o carieră pe teren nu a fost decât un pas. “Când  eram copil veneam mereu pe stadion.  Atunci, la FC Olt erau portari Gherasim, Stângaciu, Sabin Ciurea, care mi-au plăcut foarte mult. La 15 ani m-am dus singur să mă înscriu la fotbal. Prima mea legitimare a fost la Clubul Sportiv Şcolar din Slatina”, îşi aminteşte Alin Răceanu.

“Am avut onoarea să joc alături de fotbalişti mari”

La scurt timp a venit şi debutul în eşalonul secund cu Metalurgistul Slatina, iar de aici i-a fost deschis drumul şi către alte echipe. “Am jucat primul meci cu Metalurgistul, în Divizia B, la 16 ani şi jumătate. După aceea am plecat la Minerul Motru. M-am reîntors la Slatina, iar în perioada 1998-1999 am jucat la Electroputere Craiova , antrenor fiind Marian Bondrea. Printre colegii de echipă erau Claudiu Răducanu, golgheter al României în perioada Steaua, şi Florin Şoavă, fost jucător la Rapid. Am avut onoarea să joc alături de fotbalişti mari ca Gheorghe Ciurea, fost căpitam de echipă la Universitatea Craiova şi George Biţă”, a spus portarul care, de-a lungul carierei, a evoluat pentru echipele slătinene Fotbal Grup Aluminiu, Alprom, Oltul şi Alro, dar şi pentru FC Caracal.

“Marile talente vor apărea din mediul rural”


Alin Răceanu care în prezent apără poarta formaţiei Sportul Vişina Nouă, spune că în acest sport există şi lucruri negative: “Lumea fotbalului e dură. Din ea fac parte foarte  mulţi profitori. Din păcate, cred că astfel de lucruri vor exista în continuare”. El crede că în viitor jucătorii de valoare vor apărea de la sate, copiii din oraşe având alte preocupări.
“Majoritatea copiilor nu prea mai vrea să se apuce de fotbal. Preferă să stea în faţa calculatorului, iar ăsta  nu e un lucru bun. Marile talente vor apărea din mediul rural, unde copiii se trezesc şi adorm cu mingea sub pernă. Pe băieţelul meu îl voi sfătui să facă mişcare, dar nu-l voi duce de mână la niciun sport. L-aş lăsa să îşi aleagă singur viitorul”, a  mai spus Răceanu.
El vrea ca după încheierea carierei sportive să se ocupe de pregătirea micuţilor care visează să devină portari. “Îmi doresc să mai joc cel puţin un an, după care mi-ar plăcea să am o grupă de copii.  Sper să devin un antrenor bun şi să fiu util fotbalului slătinen”, a adăugat  Alin.




Născut. 12 ianuarie 1974, Slatina
Studii. Student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Craiova.
Familie. Căsătorit, are un băiat.

Ce-i place.
„Să îmi petrec timpul liber cu băieţelul meu, care are şase luni. Urmăresc la TV meciurile de fotbal şi emisiunile sportive.  Îmi place să mă întâlnesc la o terasă cu prietenii, să stăm la o bere”.

Ce nu-i place.
„ Nu suport politica pentru că s-a amestecat cu fotbalul. Nu îmi place să ştiu că la sfârşitul anului competiţional nu am niciun angajament fotbalistic. Nu vreau să mă gândesc că în viitorul apropiat o să îmi pun mânuşile în cui.

Întrebări şi răspunsuri

Ce calităţi trebuie să aibă un portar?
În primul rând, să aibă o doză de „nebunie”. Un fizic construit pentru acest post, reflexe, plasament. Să ştie să dirijeze echipa pe faza defensivă şi să aibă multă personalitate. Toate acestea încununate cu multă muncă.

Ce sfaturi  le dai copiilor care vor să devină portari de fotbal?
Meseria de portar e foarte grea. Pregătirea specifică e mult mai dificilă decât cea a jucătorilor de câmp.  În primul rând, trebuie să aibă prezenţă la antrenamente, dar să lucreze şi în particular la sală. Unui  portar îi trebuie foarte multă forţă în picioare. 

 












Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite