Slatina: A intrat cu autoturismul într-un stâlp din beton. Două persoane au fost rănite în accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi din Craiova au fost răniţi în urma unui accident de circulaţie petrecut aseară, pe raza comunei Dobrosloveni din judeţul Olt.

Poliţiştii au stabilit că Dorinel S., de 51 de ani, în timp ce conducea autoturismul său, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers (carosabil acoperit cu nisip şi piatră) şi a intrat într-un stâlp din beton. În urma impactului au fost răniţi şoferul şi Doru S., de 49 de ani, pasager în autovehicul. Ambulanţa şi un echipaj SMURD s-au deplasat la faţa locului pentru a lua victimele. ”Paramedicii au acordat îngrijiri medicale pasagerului pe scaunul din dreapta-faţă, care a fost găsit conştient, cooperant, cu dureri la nivelul membrelor inferioare şi superioare, dureri la nivelul capului şi coloanei vertebrale şi excoriaţii la nivelul feţei”, a explicat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Unul dintre răniţi a fost transportat la Spitalul nr. 1 din Craiova, iar celălalt a fost dus la Spitalul municipal Caracal. Poliţiştii au demarat o anchetă. „Conducătorului auto i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat comisarul –şef Claudia Radu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite