Slatina: A încercat să se spânzure după o ceartă cu iubitul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 20 de ani, din comuna Găneasa, a vrut să îşi pună capăt zilelor vineri seară încercând să se spânzure cu un cablu.

Diana Ilie s-ar fi certat la telefon cu iubitul ei, spun apropiaţii, şi din acest motiv ar fi recurs la gestul extrem. Fata se afla singură acasă, părinţii săi fiind plecaţi la serviciu. Ea a fost salvată chiar de prietenul ei care, atunci când a văzut că Diana nu mai răspunde la telefon, a rugat nişte prieteni să meargă să o caute. Aceştia au găsit-o în grajdul din gospodărie, cu un cablu legat de gât. A fost anunţată poliţia, iar fata a fost dusă imediat la spital. „Echipajul SMURD a intervenit pentru a-i acorda tinerei îngrijirile necesare. Pacienta era conştientă, dar prezenta contuzii şi escoriaţii la nivelul gâtului. Paramedicii au stabilizat-o, după care au transportat-o la Spitaul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Potrivit medicilor, fata se afla în afara oricărui pericol.
Apropiaţi ai tinerei spun că aceasta ar mai fi avut alte două tentative de sinucidere, dar a fost salvată la timp.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite