Slatina: A început Evaluarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

5.658 de absolvenţi olteni ai ciclului gimnazial au susţinut astăzi, la şcolile unde au învăţat, prima probă din cadrul Evaluării Naţionale - proba la limba şi literatura română.

Subiectele au fost în cea mai mare parte pe placul elevilor, care au ieşit uşuraţi de la examen.
“Am avut emoţii mari, dar s-a dovedit că m-am stresat cam mult. Au fost subiecte uşoare, ne-a căzut <Basmul>, am avut ce scrie, a fost bine. Nici la gramatică nu a fost greu, am avut de identificat felul mai multor propoziţii. Una peste alta a ieşit bine, sper să iau peste 9 la proba aceasta pentru că mie de matematică îmi este mult mai teamă”, a zis Diana Turcu, elevă la Şcoala Generală “Eugen Ionescu” din Slatina.

Aceeaşi atitudine uşurată se putea vedea şi pe feţele elevilor de la Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu”. În vreme ce ieşeau pe uşa liceului, elevii aplaudau şi se întrebau reciproc cum s-au descurcat. “A fost bine, am făcut aproape tot, nici nu mă gândesc să iau sub 9,50. Vreau o medie cât mai mare, m-am pregătit din greu la meditaţii şi vreau să ajung la un liceu bun. Acum nu mai vreau să aud de  gramatică cât să trăiesc”, a spus Iulian Popa uitându-se pentru ultima dată pe ciorna de care se folosise în timpul probei la limba română.
Corectarea lucrărilor se va face în patru centre zonale de evaluare. Cunoştinţele la matematică vor fi testate pe data de 22 iunie. Rezultatele vor fi afişate pe 24 iunie până la ora 14:00 şi, tot în aceeaşi zi, de la 14:00 până la 18:00, elevii vor putea  depune eventuale contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iunie şi reprezintă 50% din media de admitere la liceu.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite