Slatina: A accidentat un pieton şi a fugit de la locul faptei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat riscă să ajungă la închisoare după ce a lovit cu maşina un pieton şi a fugit de la faţa locului. Evenimentul s-a produs, ieri, în jurul prânzului, în comuna Strejeşti.

Poliţiştii au fost anunţaţi că Ionel B., de 35 de ani, din Slatina, a fost accidentat de un autoturism Dacia Super Nova, în timp ce se deplasa pe partea dreaptă a drumului. După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, iar victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Slatina, unde a rămas sub supraveghere medicală.

În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe autorul accidentului ca fiind Ion O., de 42 de ani, din Strejeşti. „Autoturismul implicat în accident a fost găsit în curtea unui imobil situat pe raza comunei Stejeşti, sat Strejeştii de Sus. S-a stabilit, din cercetări, că acesta aparţine persoanei de 42 de ani, care l-a şi condus în momentul producerii accidentului. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, a declarat comisarul-şef Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Olt.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite