Prostituate amendate pe bandă rulantă de jandarmii olteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetele amendate de jandarmii olteni pentru prostituţie nu se află la primele sancţiuni de acest gen
Fetele amendate de jandarmii olteni pentru prostituţie nu se află la primele sancţiuni de acest gen

Patru femei care practicau prostituţia au fost amendate contravenţional, zilele trecute, de către efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt.

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Olt au sancţionat contravenţional, în zilele de marţi şi miercuri, respectiv 10-11 septembrie, în timpul executării în sistem integrat a unor misiuni de ordine publică, patru persoane de sex feminine ce practicau prostituţia.

“Persoanele în cauză au fost amendate contravenţional pentru practicarea prostituţiei în baza Legii nr. 61/1991 de sancţionare a faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Cele patru femei au vârsta cuprinsă între 17 şi 36 de ani, şi au fost surprinse în timp ce se aflau pe Drumul European 574, pe raza localităţilor Slătioara şi Balş, în timp ce atrăgeau persoane de sex masculin în scopul de a întreţine raporturi sexuale contra unor sume”, a declarat mr. Emanuel Botan, purtător de cuvânt al IJJ Olt.

Cele patru femei au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 1.750 lei. Dosarele cu actele de constatare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite