Slatina:În plină criză, Primăria Slatina se extinde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noile birouri vor fi contruite în locul garajelor de la primărie
Noile birouri vor fi contruite în locul garajelor de la primărie

Primăria are planuri mari în acest an şi vrea să construiască lângă actualul sediu din centrul vechi al oraşului, o altă clădire. Direcţiile de Taxe şi Impozite şi cea de Patrimoniu se vor muta lângă sediul din centrul vechi.

Noul imobilul va adăposti Direcţia de Taxe şi Impozite şi Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat.
Pentru început consiliul local a aprobat suma 400 000 pentru începerea lucrărilor la noua clădire care va fi o extindere a imobilului unde se află primăria. “În spatele primăriei sunt nişte garaje şi un teren care nu este folosit. Vrem să aducem toate direcţiile primăriei ca să nu mai fie împrăştiate prin tot oraşul. Omul trebuie să ştie că vine la primărie şi îşi plăteşte toate taxele şi obţine toate avizele de care are nevoie”, a explicat primarul Darius Vâlcov.

Centrul vechi va prinde viaţă

Mutarea celor două direcţii lângă primărie ar anima şi centrul vechi al oraşului, o zonă care este cam părăsită şi pe unde nu trec decât câţiva avocaţi, angajaţii Parchetului şi funcţionarii primăriei. “Centrul vechi trebuie să reintre în circuitul public şi dacă oamenii vor veni aici să plătească taxe şi să resolve alte probleme, zona va redeveni ce a fost odată. Vrem să redăm circulaţiei şi Strada Speranţei care acum este închisă şi blocată de nişte construcţii”, a spus primarul.
Primăria nu a desemnat încă firma care se va o cupa de extinderea spaţiului şi nici a dat o dată exactă de începere a lucrărilor.
Faptul că trebuie să meargă până în partea de jos a oraşului ca să îşi plătească taxele şi să ia diferite adeverinţe îi nemulţumeşte pe unii dintre contribuabilii slătineni. “Nu mi se pare o idée bună. Este mult mai comod sp mergi la sediile actuale. Acolo în centrul vechi sunt multe sensuri unice şi terase. Este şi departe”, a spus Iulian Cozma, de 31 de ani, agent de vânzări
 

Alte investiţii ale primăriei


Primăria Slatina vrea ca în 2010 să achiziţioneze teren de 700 000 de lei, să construiască 2 grdiniţe de 500 000 de lei, să achiziţioneze 300 de apartamente pentru care a alocat 1 000 000 de lei, să finalizeze lucrările la Centrul Cultural Eugen Ionescu, 7 500 000 de lei, să demareze construcţia la Sala Polivalentă, 4 000 000 de lei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite