Slatina:Gropile gemene de pe Strada Piteşti îi scot din minţi pe şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slătinenii sau cei care tranzitează oraşul nu pot pleca până nu dau cu maşina în ultimele două gropi. Cele două cratere de pe strada Piteşti distrug sistemul de direcţie al maşinii.

Dacă marea groapa de pe strada Piaţa Ecaterina Teodoroiu, de la Podul Olt a fost astupată, gropă pe care o ştiau toţi cetăţenii din Slatina, reporterii Adevărul de Seară au mai găsit alte gropi care pot face parte dintr-un top al craterelor din asfalt.
Cele două gropi de pe Strada Piteşti, la ieşirea din Slatina din faţa unor spălătorii auto îi numulţumesc de şoferi. Prima groapa are o adâncime de 25 de centimetri, o lungime de 1,70 şi o lăţime de 1,10. La un metru de prima groapă se află o alta, un pic mai mică, dar la fel de periculoasă. Are 10 centimetri adâncime, 2,30 lungime şi 95 de centimetri lăţime. „Parcă este drum de ţară, numai gropi peste tot, iar dacă ai ghinionul să dai într-unul din carterele acestea, atunci sigur îţi duci maşina în service. Pe unele le-au astupat, dar asta nu înseamnă că oamenii nu şi-au stricat maşinile”, a spus Marius Stan, de 31 de ani, şofer. „Să le măsuraţi pe toate din oraş şi să le duceţi la cei din primărie să le vadă că poate o să le şi astupe”, a ţipat un şofer de tir.



Mii de lei pentru repararea maşinii


Şi reprezentanţii Primăriei Slatina au numărat şi identificat gropile şi au alocat 50 000 de lei pentru plombarea lor. „În urma dezăpezirii s-au făcut gropi pe care le vom repara în următoarele zile. Cele mai afectate au fost străzile cu asfalt mai vechi de 5 ani. Sper să nu cheltuim mai mult de 50 000  de lei pentru asfaltarea din această primăvară”, a explicat Minel Prina, administrator public din cadrul Primăriei Slatina.
Şoferii însă trebuie să scoată din buzunar 300 şi 3000 de lei pentru repararea maşinii. „Mulţi dintre clienţii mei vin cu sistemul de direcţie de la maşini stricat, bucşe, pivoţi, rulmenţi, toate se duc din cauza gropilor din oraş. În funcţie de reperaţiile de care are nevoie maşina, pot să dea şi 3000 de lei”, a spus Lucian Dumitru, mecanic auto.

Şoferii slătineni sunt nemulţumiţi de starea drumurilor
Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite