Slatina:Concurs cu decoraţiuni de Crăciun, la Palatul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşcolarii au făcut parada modei
Preşcolarii au făcut parada modei

Sala de festivităţi a Palatului Copiilor şi Elevilor Adrian Băran din Slatina a găzduit ieri Concursul interjudeţean cu decoraţiuni de Crăciun „Zori de zi“.

50 de copii de la 6 unităţi şcolare şi preşcolare din judeţele Olt şi Vâlcea au făcut parada modei, au dansat, au recitat poezii şi au cântat colinde. „Un grup de copii a prezentat haine croite de ei la cercul de croitorie, un grup de copii de la Şcoala Generală din Drăgăşani judeţul Vâlcea a cântat colinde, am avut şi o scenetă, momente poetice şi de dans. Acţiunea «Zori de zi» a avut loc în cadrul Concursului interjudeţean cu decoraţiuni de Crăciun“, a spus Valeria Şoaică, coordonatoarea proiectului. Publicul, format din părinţi, bunici şi colegilor ai micilor artişti a fost încântat de eveniment. „Sunt foarte frumoţi cu toţii, dar cei mici de grădiniţă sunt adorabili. Cred că au muncit mult pentru a realiza un moment aşa frumos“, a spus Cristina Doica, de 37 ani.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite