Şeful de cabinet al premierului Ungureanu este din Balş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Feruţă (dr.), alături de directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, Kandeh K. Yumkella
Cornel Feruţă (dr.), alături de directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, Kandeh K. Yumkella

Noul premier al ţării, Mihai Răzvan Ungureanu, şi-a ales drept şef al cancelariei pe Cornel Feruţă, în vârstă de 36 de ani, originar din orașul Balş. Persoana în cauză este diplomat de carieră și a plecat din presă.

Noul șef al cabinetului premierului a fost ambasador extraordinar şi plenipotențiar, şef al Misiunii Permanente a ţării noastre pe lângă Organizaţiile Internaţionale de la Viena ce reprezintă interesele României la OSCE şi la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Feruță este vechi prieten cu Ungureanu, alături de care s-a aflat și în perioada 2005-2007 când actualul premier era ministru al Afacerilor Externe, bălșeanul ocupând tot o funcție de șef de cabinet.
Feruţă și-a început activitatea în presă, acesta fiind, în intervalul 1994-1997, ziarist pe politică externă la „Evenimentul Zilei” şi „Jurnalul Naţional”. Feruţă are gradul diplomatic de secretar și, până să fie numit la Palatul Victoria înurmă cu două zile, a ocupat postul de la Viena din iulie 2007. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Universităţii Bucureşti, urmând o specializare în relaţii internaţionale. Este căsătorit şi are doi copii.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite