Slatina: S-a aruncat sub roţile trenului după ce şi-a violat fiica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii satului Criva de Sus au avut parte , ieri dimineaţă, de o privelişte macabră. Pe şinele de cale ferată au găsit cadavrul unui bărbat tăiat de tren.

Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orei 09.30, de un localnic, care a descoperit cadavrul decapitat şi fără membre între şinele de cale ferată. Oamenii legii au stabilit că bărbatul a fost lovit şi târât de tren pe o distanţă  de 300 de metri. În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe bărbat ca fiind Ion Dumitru de 38 de ani din localitate. “În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în seara zilei de 30.01.2011, bărbatul a plecat de la domiciliul său, lăsând un bilet în care îşi exprima intenţia de a  se sinucide.”, a declarat Claudia Radu purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

image

Corpul bărbatului a fost târât de tren pe o distanţă de 300 de metri

Bărbatul era despărţit de soţie de mai mult timp şi locuia împreună cu mama sa. Periodic, acesta era vizitat de fiica sa Cristina, de 17 ani, care venea să-şi petreacă weekendurile împreună cu tatăl său. Vineri cei doi s-au retras în cameră luând şi două sticle de bere cu ei. Sâmbătă dimineaţă, Cristina a sunat-o pe mama sa, Aurelia Cioponea şi i-a spus să vină să o ia pentru că a fost violată de tatăl său.

image

Ioana Dumitru, mama bărbatului, nu îşi explică gestul băiatului său

“Am găsit-o a doua zi dimineaţă stând ghemuită pe un fotoliu din cameră. Am întrebat-o ce are, dar nu a vrut să vorbească cu mine. După ce a plecat la mama sa, la scurt timp a revenit împreună cu ea. I-a spus că a violat-o tatăl ei, Nu mi-a vemit să cred ce am auzit. El o iubea foarte mult şi făcea orice pentru ea, îi cumpăra de toate. Mi-a spus că au consumat alcool, iar fata s-a îmbătat şi a început să se dezbrace, provocându-l. Mi-a spus că a început să strige la el, să îl cheme şi pe prietenul ei, un băiat din localitate. Eu vreau să ştiu adevărul pentru că nu îl cred în stare de aşa ceva pe băiatul meu. Nu trebuia să-şi ia viaţa”, a spus îndurerată mama bărbatului, Ioana Dumitru.  "Există o plângere depusă la Postul de Poliţie Piatra Olt făcută de Aurelia Cioponea împotriva lui Ion Dumitru sub acuzaţia de incest", a mai spus Claudia Radu.

”Mai bine mort decât la puşcărie”

Fosta soţie a mers sâmbătă la postul de Poliţie Piatra Olt sâmbătă şi a depus plângere împotriva acestuia. Ion Dumitru  trebuia să se prezinte ieri dimineaţă la Postul de Poliţie Piatra-Olt pentru a da declaraţii în legătură cu acuzaţiile care i s-au adus. După ce şi-a dat seama de fapta comisă, bărbatul şi-a pus capăt zilelor, aruncându-se în faţa unui tren, în dreptul trecerii de cale ferată Criva. A lăsat în urma lui un bilet de adio”Mai bine mort decât la puşcărie”.

Ambii copii au pierit sub roţile trenului

Ioana Dumitru trăieşte o adevărată dramă. La numai nouă ani, Nicoleta, sora bărbatului care s-a aruncat în faţa trenului, a fost călcată de tren în timp ce stătea pe peron alături de mama sa. Aceasta a încercat să o salveze , dar a fost prea târziu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite