Slatina: Razie de amploare în comuna Icoana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii olteni cercetează cinci bărbaţi din judeţul Olt, suspecţi de comiterea unor furturi de produse şi componente petroliere

În urma unei acţiuni organizate ieri în oraşul Potcoava la care au participat 42 poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Potcoava, Serviciului de Intervenţie Rapidă, Serviciului de Ordine Publică şi 16 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, oamenii legii, au identificat cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani, toţi din comuna Icoana, suspecţi de comiterea mai multor furturi.  „Acţiunea a vizat identificarea unor persoane care se sustrăgeau urmăririi penale, fiind efectuate 13 percheziţii la domiciliile unor persoane suspecte de comiterea unor furturi de componente şi produse petroliere şi a unor furturi de bunuri din societăţi comerciale şi locuinţe, aflate în evidenţă cu autori neidentificaţi”, a spus Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Bunuri furate în valoare de 15 000 de lei

În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au găsit la domiciliile acestora aparatură electronică, subansambluri de sondă, 260 litri de produse petroliere, toate în valoare de aproximativ 15.000 lei. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Vinovaţii sunt cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite