Prostituată campioană în branşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fată de 32 de ani din comuna Teslui deţine recordul în judeţ până acum şi este puţin probabil că va putea fi detronată în acest an.

Respingerea tentativelor mai mult sau mai puţin oficiale de legalizare a prostituţiei chiar de la cel mai înalt nivel continuă să ridice probleme. Prestarea de servicii sexuale, în afară de faptul că rămâne netaxată de oficialităţi, se dovedeşte a fi o pacoste atât pentru persoanele prinse în flagrant care se aleg cu amenzi şi dosare penale, dar şi pentru autorităţile cu atribuţii în domeniu. Majoritatea prostituatelor care prestează asemenea servicii au ajuns să facă potecă la sediile Poliţiei Judeţene Olt sau cel al Jandarmeriei.
Astfel, o fată de 32 de ani din comuna Teslui deţine recordul în judeţ până acum şi are toate şansele să nu fie detronată în acest an. Maria G. a primit în prima jumătate a anului nu mai puţin de 19 amenzi în valoare totală de 9.500 lei. Acuzaţia: „atragerea de persoane în scopul întreţinerii de relaţii sexuale contra unor sume de bani”. În plus, fata s-a ales şi cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie.

„Sport” pentru întreţinere

Poliţiştii şi jandarmii deopotrivă spun că au sancţionat de nenumărate ori prostituatele din judeţ, însă tot degeaba. Fetele care sunt depistate „la lucru” sunt conduse la sediu, li se iau datele şi sunt amendate. Amenzile rămân de regulă acolo unde sunt: pe hârtie, căci fetele nu au bani să le plătească ori, dacă au, nu le plătesc. Chiar dacă cineva "activează" într-o altă localitate faţă de cea de baştină, prostituata în cauză va primi sancţiunea tot în oraşul unde are domiciliul. Dar fetele sunt foarte perseverente. Explicaţia este că cele mai multe dintre ele nu au nimic de pierdut, iar practicarea acestui "sport" pare a fi singura cale de a se întreţine. Mai mult decât atât - legea este blândă cu ele. Astfel, ele nu pot intra la puşcărie decât dacă există martori care să declare că au dat bani pentru a întreţine raporturi sexuale cu ele sau dacă sunt susprinse de oamenii legii în flagrant.
Căpitanul Constantin Staicu, purtător de cuvânt interimar al Inspectoratului de Jandarmi (IJJ) Olt, detaliază traseul unei persoane sancţionate pentru prostituţie: „Noi amendăm fiecare fată pe care o surprindem pe traseu că se ocupă cu astfel de servicii speciale, să le zicem aşa. În baza Legii nr. 61/1991 de sancţionare a faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, le amendăm cu 500 de lei/persoană. Acestea au termen 15 zile ca să conteste amenda, iar dacă nu o fac, sancţiunile devin titluri executorii, se trimit la primărie către care facem cereri de chemare în judecată pentru muncă în folosul comunităţii. Primăria trimite dosarul respectiv mai departe în instanţă cu somaţie de plată şi cu menţiunea că persoana în cauză are debit, iar noi, pe baza acestora, cerem instanţei condamnarea pentru prestarea unor ore de muncă în folosul comunităţii pentru ca datoria să fie recuperată”.

NUP pe bandă rulantă pentru prostituate

Puţini cunosc că, la trei amenzi primite şi neplătite, persoana sancţionată pentru prostituţie se alege cu dosar penal. Dar asta nu le îngrijorează defel pe fete.
„În ciuda amenzilor şi a dosarelor penale pe care noi le tot instrumentăm în astfel de cazuri, nicio fată amendată pentru prostituţie nu a fost condamnată deoarece, în instanţă, judecătorii apreciază că persoanele în cauză nu reprezintă un pericol social şi astfel se pronunţă neînceperea urmăririi penale, iar fetele sunt libere”, a afirmat comisarul-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite