Profesorul de istorie pasionat de pescuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este pescar de peste 40 de ani. A doua mare pasiune a profesorului de istorie este filatelia şi are o colecţie impresionantă de mii de timbre.

A început să pescuiască împreună cu cei mai buni prieteni din copilărie şi a devenit în scurt timp un mare pasionat al acestui sport. De atunci, merge de fiecare dată când are ocazia alături  de prietenii săi la o partidă de pescuit pe malul bălţii. A călătorit foarte mult prin toată ţara şi a descoperit multe locuri de pescuit pe care foarte puţini pescari au avut ocazia să le vadă. Dintre toate acestea preferă o oază de verdeaţă, lângă un mic sătuc lipovean, pe o insulă din mijlocul Dunării în care timpul şi amintirile de altădată revin atunci când merge alături de vechea gaşcă la pescuit. „Este un loc cu multe amintiri plăcute şi în care ne petreceam vacanţele de vară pe vremea când eram elevi sau studenţi. Mergem de peste 40 de ani acolo, la Crişan, în Deltă şi din toate locurile pe care le-am văzut, acesta mi-a plăcut cel mai mult. Acolo am prins cei mai mari peşti şi tot acolo ne-am distrat cel mai bine”, ne povesteşte pescarul.

A publicat articole despre istoria judeţului Olt

Este profesor la Colegiul Naţional Carol I de şi a învăţat istorie zeci de generaţii de elevi. Este pasionat de istoria locală şi a publicat în mai multe ziare din Slatina, articole despre personalităţile juedeţului Olt. Este o persoană deschisă, comunicativă în jurul căruia orele devin minute atunci când înşiră poveşti vânătoreşti şi aventuri la pescuit, cu un farmec aparte care te face să trăieşti întâmplările spuse de el. „Îmi place să citesc foarte mult despre personalităţile locale şi să scriu despre acestea. Mi-a plăcut dintotdeauna istoria şi de aceea am urmat Facultatea de Istorie din Bucureşti. Sunt de peste 38 de ani în învăţământ şi predau alături de o echipă formată din cei mai buni profesori din oraş”, ne-a mărturisit Ştefan.

Colecţionează timbre

Pe lângă pescuit şi vânătoare marea sa pasiune este filatelia. A început să adune timbre încă de la vârsta de 10 ani, iar acum deţine o colecţie  impresionantă alcătuită din mii de timbre viu colorate din diferite domenii. Îşi arată bucuros colecţia tuturor pasionaţilor de filatelie, fiecare timbru cumpărat având povestea lui.  Ştie cine fiecare timbru din colecţie şi povesteşte cu plăcere în timp ce răsfoieşte claxoarele. „Colecţionez timbre cu tematică istorică, personalităţi din lumea întreagă şi obiecte medievale atât din ţară cât şi din afară. Filatelia este o mare pasiune de-a mea şi strâng timbre de la vârsta de 10 ani. Este un hobby de care te apuci şi nu te mai poţi lăsa”, ne-a spus Ştefan Necşulescu.
 

Profil:
Născut: 1 ianuarie 1951, Slatina
Studii: Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti
Familie: căsătorit, trei copii

Întrebări:

Care este personajul istoric preferat?

Ş.N. Dintre toţi, cel mai deosebit pentru mine este Napoleon Bonaparte. Sunt fascinat de viaţa şi cariera militară a unuia dintre cei mai importanţi oameni ai istoriei franceze şi mondiale.

Ce vă atrage la pescuit?

Ş.N.Liniştea şi relaxarea pe care o partidă de pescuit ţi-o oferă. Plăcerea de a prinde peşte şi bucuria de a oferi un festin gastronomic consumatorilor de produse pescăreşti.

Ce-i place?

Admir bunul simţ şi corectidudinea oamenilor. Aceste două calităţi consider că sunt cele mai importante la o persoană, dar din păcate sunt prezente din ce în ce mai puţin la oamenii din ziua de astăzi.

Ce nu-i place?
Nu suport falsitatea, lipsa de comunicare şi aroganţa. Nu-mi place lipsa de probitate şi nerespectarea unor norme de natură etică şi morală  Prefer un om simplu, dar cinstit în locul unui intelectual parşiv.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite