Slatina: Profesorii se bat pentru biletele de odihnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de profesori olteni visează să meargă în concediu la mare cu familia cu 200-400 de lei. Foarte puţini dintre ei reuşesc însă să prindă un bilet de la sindicat.

Fie că vor să meargă la munte sau la mare, peste 1.100 de cadre didactice au solicitat bilete de odihnă. Ceea ce mulţi nu ştiu este că, până în prezent, au fost alocate numai 357 de bilete, ceea ce înseamnă că dacă nu va exista o redistribuire sau o suplimentare  mai puţin de jumătate dintre dascăli vor pleca în concediu. „Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) Olt a primit 357 de bilete dintr-un total de 1.400 de bilete repartizate Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială. În perioada martie-iulie 2009 la registratura SIP Olt au fost depuse 1.121 de cereri, până în prezent fiind soluţionate 157 de cereri“, a spus prof. Ionel Barbu, preşedintele SIP Olt.

Bilete la jumătate de preţ

Peste 80% dintre cadrele didactice care au făcut cereri pentru bilete de odihnă au ales ca destinaţie staţiunile de pe litoral. Restul de numai 20% dintre profesori au ales să meargă la munte. Preţul integral al unui bilet de odihnă este între 360 lei şi 805 lei. Profesorii plătesc numai 50% din contravaloarea biletului, iar cei care merg cu copiii, care trebuie să fie neapărat elevi şi minori, plătesc numai 25% din preţul unui bilet. Sejururile sunt de 6 zile, iar în preţul unui bilet intră cazarea şi 3 mese pe zi. Dascălii spun că aceste bilete sunt singura lor şansă de a pleca în concediu. „Eu am făcut cerere în urmă cu câteva săptămâni. Sper să am norocul să obţin şi eu un bilet, dar se auzea că ar fi foarte puţine. Oricum, dacă nu obţin un bilet de odihnă altă şansă nu am să plec, deoarece e foarte scump în alte părţi“, a spus Simona Vârşă, profesoară de franceză.
Sindicaliştii încearcă să obţină mai multe bilete. „Noi am făcut demersurile necesare către Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială în vederea suplimentării numărului de bilete şi sperăm ca împreună cu reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Olt să soluţionăm cât mai multe cereri“, a spus prof. Ionel Barbu, liderul SIP Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite