Preşedintele CJ: „Oltul va fi unul dintre cele mai curate judeţe din ţară!”. Se semnează proiectul depozitului regional de deşeuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerului Mediului a dat în sfârşit undă verde proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial- Mediu. Acesta prevede înfiinţarea unui depozit unde să fie colectat gunoiul din tot judeţul.

„Vom semna în sfârşit contractul pentru proiectul privind managementul deşeurilor. Evenimentul va avea loc joi dimineaţă, la Ministerul Mediului. Oltul va fi unul dintre cele mai curate judeţe din ţară, având în vedere faptul că judeţele unde s-au semnat astfel de proiecte se pot număra pe degete.”, declară triumfător preşedintele Consiliului Judeţean Olt Paul Stănescu.
Proiectul, cu o valoare totală de 39,35 milioane euro, dintre care 23 milioane euro contribuţia UE, 5,18 milioane euro din bugetul de stat, 11,10 milioane euro contribuţia bugetelor locale, iar restul TVA, a fost demarat în 2007. Acesta  presupune construirea unui depozit ecologic de deşeuri în localitatea Bălteni, cu o capacitate de 3.560.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare între 2012- 2023. La Bălteni va fi depozitat gunoiul din tot judeţul. De asemenea, se va realiza o staţie de sortare, patru staţii de transfer la Scorniceşti, Balş, Caracal şi Corabia, vor fi compostrate deşeurile biodegradabile, se vor achiziţiona opt tocătoare pentru deşeuri din parcuri şi grădini şi se va realiza un sistem de colectare a deşeurilor ce va cuprinde 5747 de platforme în toate cele 112 localităţi ale judeţului.
Proiectul prespune închiderea tuturor depozitelor neconforme, iar în acest moment mai sunt autorizate doar două gropi de gunoi în judeţ- la Caracal şi Balş. Spre sfârşitul acestui an, se va închide şi halda de la Caracal, iar toate gunoaiele ar trebui transportate la halda de la Balş până la realizarea depozitului judeţean.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite