FOTOGALERIE: Podul Sărăceşti de la periferia Slatinei, terminat şi dat în folosinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul de la Sărăceşti peste pârâul Mariţa leagă Slatina de 50 de case izolate aruncate pe un deal
Podul de la Sărăceşti peste pârâul Mariţa leagă Slatina de 50 de case izolate aruncate pe un deal

Locatarii celor aproximativ 50 de case de la marginea municipiului Slatina au scăpat de una dintre grijile majore ale vieţii lor cotidiene: pericolul izolării de lume din cauza ploii sau a zăpezii. Primăria a anunţat, luni – 23 iulie, prin vocea viceprimarului Minel Prina, finalizarea oficială a proiectului în valoare de 5,1 milioane lei, din care aproape patru milioane lei bani nerambursabili europeni.

Implemenatarea proiectului a durat aproximativ 19 luni şi a avut ca obiectiv general îmbunătăţirea conectivităţii între zonele centrale şi cele periferice ale oraşului Slatina prin extinderea infrastructurii urbane de transport. În traducere liberă, lucrarea a vizat eliminarea pericolului izolării pe timp de ploaie sau iarnă pentru locatarii celor 50 de case din zona podului Sărăceşti de la marginea municipiului. Până ce proiectul să fie terminat, “sătenii” din zona cu pricina rămâneau mereu izolaţi de restul lumii de fiecare dată când ploua sau ningea deoarece nicio maşină nu se putea încumeta să traverseze pârâul Mariţa, acum bine delimitat de noul pod cimentat.

“Acest proiect a fost necesar pentru că, de fiecare dată când ploua sau ningea, se rupeau căile de legătură din acest cartier mărginaş al Slatinei - Sărăceşti, de restul oraşului, existând în plus pericolul ca cei de acolo să fie inundaţi. Noi am avut noroc că, în acest an, nu prea a plouat, astfel că lucrările au putut fi continuate şi executate aşa cum trebuie. Suntem siguri că noul pod va dăinui. Singurul motiv de îngrijorare este dat de faptul că balustradele sunt metalice şi am putea avea surpriza să dispară, dar sper să nu ne trezim cu o astfel de surpriză”, a declarat viceprimarul Minel Prina.

Proiectele finanţate cu bani europeni, finalizat unul câte unul

Noul pod de la Sărăceşti are o lungime de 19,5 metri, o lăţime de 11 metri, rampe de acces, iar apele pluviale de pe versanţi sunt colectate într-un canal prevăzut cu rigole betonate. Totodată, în cadrul lucrării a avut loc şi asfaltarea a circa 200 de metri pe ambele căi de acces ale podului, precum şi plantarea de puieţi pentru preîntâmpinarea eroziunii solului.

Viceprimarul Slatinei, Minel Prina: "O ţine vopseaua asta şi după prima ploaie ?"...

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Proiectul este al patrulea finalizat pe fonduri europene în structura Planului Integrat de Dezvoltare Urbană al Slatinei, după modernizarea cartierelor Minatex/Tunari şi Drăgăneşti, precum şi introducerea sistemului de supraveghere video.
În faze avansate se mai află, tot pe fonduri europene nerambursabile, lucrările de modernizare a cartierelor Nicolae Iorga, Unirii şi Sergent Major Dorobanţu-Arcului-Basarabi, acestea urmând a fi încheiate până la sfârşitul anului.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite