Slatina: Peste 200 de oameni au solicitat ajutorul ambulanţei în aceste zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temperaturile ridicate din ultimele zile au dat de lucru cadrelor medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt. S-au înregistrat peste 220 de solicitări în aceste zile.

Temperaturile de peste 35 de grade din acest sfârşit de săptămână nu au trecut neobservate. Linia telefonică a SJA Olt a fost suprasolicitată sâmbătă şi duminică, înregistrându-se peste 200 de telefoane. Numărul acestora a crescut cu aproximativ 15-20% faţă de alte perioade. Au predominat toxiinfecţiile alimentare, crizele hipertensive dar şi febrele provocate de geamurile deschise. „Au fost aproximativ 220 de solicitări în acest sfârşit de săptămână. S-a înregistrat o creştere de 15-20% faţă de numărul de solicitări din alte zile. Nu au fost cazuri directe de insolaţii, ci toxiinfecţii, crize hipertensive, febre cu alterări de stare generală cauzate de geamurile deschise“, a spus Adrian Popa, directorul medical al SJA Olt.

Parcurile, opţiune pentru zilele călduroase

Pentru a se feri de razele puternice ale soarelui din aceste zile, oltenii s-au înghesuit pe lângă fântânile arteziene şi în parcuri, unde a fost mai răcoare. „Nu ştiu cum să mă mai feresc de căldură. În casă e parcă mai cald decât afară. A plouat şi degeaba. În zilele libere stau mai mult în parc unde e mai răcoare. Încerc să ţin cont de sfaturile medicilor dar şi-aşa îmi este greu, parcă nici poftă de mâncare nu mai am“, a spus Ioana Safta, contabilă, de 45 ani.
Aflaţi din Adevărul de Seară Slatina ce recomandă medicii pentru zilele caniculare!

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite