Pâine-n ţest în mijlocul oraşului, la „Sărbătoarea pâinii” Scorniceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scorniceştenii vor gusta pâine coaptă-n ţest
Scorniceştenii vor gusta pâine coaptă-n ţest

Primăria Scorniceşti organizează pe 2 septembrie cea de-a XIX-a ediţie a festivalului „Sărbătoarea Pâinii”.

Devenită o tradiţie pentru locuitorii oraşului şi cei ai zonelor învecinate, sărbătoarea dedicată încheierii recoltatului grâului stă şi anul acesta sub semnul crizei. Dacă altădată manifestarea ţinea trei zile şi era organizată cu fală la Complexul Turistic Rusciori, anul acesta, la fel ca şi anul trecut, edilii îi invită pe localnici în centrul oraşului, după ora 17.00, să petreacă pe acorduri muzicale, cu bere şi mititei.
„Am întâmpinat probleme cu organizarea manifestării, în sensul că toate cheltuielile au fost acoperite din sponsorizări, bugetul local neavând fonduri pentru a aloca evenimentului. Nu puteam însă să nu ţinem ediţia, aşteptată de toţi localnicii. Ne-am descurcat mult mai greu, chiar mai greu decât anul trecut”, spune primarul Constantin Nedelea.
Dacă în ultimii ani sărbătoarea a fost una „a pâinii” doar cu numele, produsul lipsind, anul acesta primăria va amplasa ţesturi şi cuptoare, care vor produce pâine după metode tradiţionale. „Încercăm să repetăm succesul întregistrat în urmă cu trei ani cu demonstraţia practică de copt pâine după metode tradiţionale specifice zonei. Vom împărţi invitaţilor pâine caldă şi vom organiza şi o mică expoziţie cu produse de panificaţi”, anunţă edilul.
Scorniceştenii vor putea gusta pâinea caldă, aşa cum era făcută pe vremuri de către bunici, dar se pot înfrupta pe săturate şi cu mititei.
Voia bună va fi întreţinută de către Ansamblul Folcloric Profesionist „Doina Oltului”, Ansamblul Căluşul Junior al Casei de Cultură Scorniceşti, Victoriţa Lăcătuşu, Ioan Brezan şi Mariana Ionescu Căpitănescu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite