Slatina: Grenadă pe malul Olteţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Balş a venit ieri la sediul poliţiei cu o grenadă din al doilea război mondial.

Grenada aflată în perfectă stare de funcţionare a fost găsită ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, pe malul Olteţului. Adolescentul în vârstă de 19 ani a adus singur proiectilul la sediul Poliţiei Balş.

Poliţiştii au luat grenada adusă de adolescent şi au alertat imediat pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

În urma verificărilor, specialiştii au constatat că este vorba de o grenadă defensivă din al doilea război mondial care ar fi putut exploda oricând. Grenada a fost transportată şi depozitată în siguranţă, urmând să fie distrusă.

Gestul tânărului de a transporta proiectilul la sediul poliţiei putea să îl coste viaţa, spun specialiştii. „ Grenada putea să producă şi alte victime pe timpul transportului spre sediul poliţiei, întrucât o eventuală explozie putea afecta populaţia pe circa 500 mp. Reamintim cetăţenilor că dacă găsesc proiectile de război, să le lase în poziţia găsită, să nu le lovească şi să nu le transporte. Imediat tebuie să apeleze la 112 şi să anunţe pirotehniştii“, a spus Cristian Croitoru, ofiţerul de relaţii publice al Isu Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite