Slatina: Oltenii programează nunţile cu un an înainte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slatina: Oltenii programează nunţile cu un an înainte
Slatina: Oltenii programează nunţile cu un an înainte

Tinerii care vor să se căsătorească anul viitor trebuie să se grăbească. Restaurantele şi cantinele slătinene au agenda aproape plină pentru 2010. Perioada de vârf este în iulie, august şi septembrie.

Dacă vreţi să vă căsătoriţi în 2010 şi nu a-ţi programat încă nunta trebuie să vă grăbiţi. Agenda restaurantelor şi cantinelor din Slatina pentru anul viitor este aproape plină. Patronii de restaurante au început să programeze nunţi pentru 2010 imediat după Sărbătorile Pascale din acest an. „Am început în urmă cu o lună şi jumătate să programăm nunţi pentru 2010. Am început mai târziu pentru că am avut de stabilit mai multe probleme ce ţin de administraţie. În lunile iulie, august, septembrie avem cam totul ocupat. Liber mai avem în octombrie şi noiembrie. La noi costă 600 de euro închiriatul sălii, dintre 200 se plătesc în avans şi 1.500 lei ospătarii“, a spus Daniel Truşcă, administratorul cantinei de la Colegiul Tehnic Metalurgic din Slatina.

Mai multe duminici libere

Dacă aveţi de gând să mergeţi la restaurant la începutul anului viitor trebuie să ştiţi că şansele de a mai găsii sâmbete libere sunt mici. Cei care vor să se căsătorească şi duminica s-ar putea să aibă însă noroc. „Nunţile se programează cu un an înainte. Noi am început după Paşti să programăm nunţi pentru anul viitor. Lunile aprilie, mai, iulie şi august sunt deja ocupate. Este posibil să mai avem şi la începutul anului viitor câteva duminici libere pentru 2010“, a spus Liviu Diaconescu, patronul restaurantului Capitol din Slatina.
Alt restaurant, aceeaşi problemă. La Hanul Cireaşov din Slatina nu mai sunt libere decât lunile aprilie şi octombrie. De asemenea mai sunt disponibile şi câteva duminici în iulie şi septembrie.
„Începând din luna mai a acestui an am început să programăm nunţi pentru 2010. Mai avem liber doar în lunile aprilie şi octombrie. Tinerii trebuie să plătească 1.000 lei în avans, sumă care se scade atunci când se achită meniurile. Meniul costă 135 lei, în care intră şi husele pentru scaune“ a spus reprezentantul restaurantului „Hanul Cireaşov“.

Aflaţi din Adevărul de Seară de astăzi ce spun tinerii despre programarea nunţilor!

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite