Ofertele privaţilor iau faţa taberelor de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană plăteşte între 57 şi 67 lei/zi pentru un sejur de şase zile într-un centru de agrement de stat.

Taberele de stat prezintă din ce în ce mai puţin interes pentru elevii olteni. În timp ce unii nu au posibilităţi financiare să meargă, alţii aleg ofertele privaţilor, deşi sunt mai scumpe. Dacă anul trecut 320 de tineri din Olt au ales să meargă într-una dintre taberele de stat, vara aceasta mult mai puţini îşi vor petrece câteva zile într-un centru de agrement. Până acum au plecat 70 de copii şi urmează să plece alţi 80. „Avem solicitări pentru 150 de locuri în centrele de agrement care aparţin Autorităţii Naţionale de Sport şi Tineret“, a spus Gheorghiţa Raicea, referent în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Olt.
O persoană plăteşte între 57-67 lei/zi pentru cazare şi masă într-o tabără de stat. Deşi preţurile sunt avantajoase, cererile întârzie să apară. Reprezentantul DJST Olt explică acest fenomen: „În anul 2010 numărul solicitărilor a fost de 320 locuri, iar până în momentul actual, în 2011 numărul este mult mai mic, ca o motivaţie din partea însoţitorilor de grupuri se poate spune că ofertele privaţilor cu toate că sunt mai scumpe cuprind programe mai ample pentru copii şi condiţiile de cazare sunt mai bune“, spune Gheorghiţa Raicea.
Muntele este destinaţia favorită de vacanţă pe timp de vară, iar centrele de agrement Oglinzi din Neamţ, Arieşeni din Alba, Căprioara din Hunedoara, Ocna Sibiu sau Izvorul Mureşului din Harghita sunt în topul preferinţelor.

Nu au bani să meargă în tabără

Odeta Vâlcea predă religia la Liceul cu Program Sportiv din Slatina şi se numără printre profesorii care îi însoţesc pe elevi în tabără. „În anii trecuţi am fost la Sângeorz Băi, Sulina, Piatra Neamţ, însă vara aceasta nu o să mai pot merge în tabără cu elevii. Ei reacţionează foarte bine atunci când aud de tabere, sunt foarte receptivi şi dornici să meargă însă, din păcate, după ce merg acasă şi îşi întreabă părinţii, jumătate dintre ei renunţă, iar motivul este evident. Din cauza lipsei banilor nu toţi reuşesc să meargă“, spune profesoara. Odeta Vâlcea le recomandă elevilor dar şi cadrelor didactice taberele şcolare. „După un an de muncă şi de studiu, este binemeritată o tabără. Copiii nu lasă şcoala în cui şi pleacă în vacanţă, ci dimpotrivă: împletim utilul cu plăcutul. Elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele la geografie, istorie, limba română sau religie. Am avut ocazia să constat în tabere că o parte dintre copii sunt cu totul altfel şi chiar să-mi schimb impresia în bine despre unii. Într-o tabără am descoperit latura artistică a unui elev. Mi-a fost şi mie teamă de exemplu când am mers la Sulina, dar nu i-am scăpat pe copii din ochi“, explică profesoara.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite