FOTOGALERIE O slătineancă este Miss Universe România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără din Slatina a câştigat aseară concursul Miss Universe România. Aceasta va reprezenta ţara, pe 12 septembrie, la Sao Paulo.

Larisa Popa (24 ani) este din Slatina şi are dimensiunile 88/62/93 şi o înălţime de 1,75 m. Slătineanca a participat pentru a doua oară consecutiv la concursul de frumuseţe şi acum a reuşit să câştige coroana. „Îmi doresc să aduc prima coroană Miss Universe în România tocmai pentru a demonstra că ţara noastră nu este doar ţara de care a auzit foarte puţină lume şi care merită blamată. Vreau să am o contribuţie în a arăta celorlalţi că noi, românii, suntem oameni puternici şi inteligenţi care pot realiza foarte multe lucruri prin forţele proprii. Avem sânge latin şi suntem persoane vesele, empatice şi pline de viaţă! De asemenea, titlul Miss Universe ar fi atât împlinirea unui vis, cât şi o mare onoare pentru mine“, a declarat câştigătoarea pentru pagina de internet a competiţiei.

 

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO!

Pasionată de călătorii şi scuba diving

Tânăra care va reprezenta România la concursul de frumuseţe Miss Universe este absolventă a Facultăţii de Marketing din cadrul Universităţii Spiru Haret şi a Şcolii Postliceale Sanitare. Larisei îi place să facă scuba diving, să citească, să călătorească şi să îşi petreacă timpul alături de prieteni. Aceasta se mândreşte că a reuşit să-şi câştige independenţa şi îşi doreşte să devină o actriţă cunoscută. Deşi spune despre Slatina că este un oraş liniştit şi curat, Larisa îşi doreşte să locuiască la New York. „M-am născut în municipiul Slatina, un liniştit şi curat oraş de provincie din sudul ţării noastre. Copilăria mea a fost petrecută, în mare parte, în copacii din curtea bunicilor, jucându-mă cu prietenii mei jocurile specifice acelei perioade şi aşteptând, tot timpul, vacanţa de vară“, spune câştigătoarea Miss Universe România. Larisa Popa îşi propune să depăşească performanţa Marianei Mirică, care a obţinut locul III la Miss Universe în 1930.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite