Slatina: O grupare de contrabandişti de ţigări care acţiona în trei judeţe din ţară, anihilată de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii grupării riscă ani buni de închisoare
Membrii grupării riscă ani buni de închisoare

Patru bărbaţi care făceau parte dintr-o organizaţie infracţională specializată în contrabanda cu ţigări. au fost prinşi ieri de Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Olt, în timp ce transportau în trei autoturisme, aproximativ 30.000 de pachete de ţigări de contrabandă.

Trei dintre contrabandiştii prinşi de oamenii legii, erau din municipiul Timişoara, iar unul din comuna Oboga, judeţul Olt. Aceştia aduceau ţigările din Republica Serbia şi le comercializau în judeţele Olt, Dolj şi Vâlcea. În urma flagrantului, poliţiştii de la crimă organizată împreună cu procurorii din cadrul DIICOT Olt au organizat descinderi în judeţele Dolj, Hunedoara, Olt, Timiş şi Vâlcea unde au efectuat 18 percheziţii la domiciliul contrabandiştilor.  În urma controalelor poliţiştii au găsit un laptop, două pistoale cu bilă, opt bax-uri de petarde, precum şi 36.450 euro şi 4.500 lei, pe care le-au confiscat împreună cu cele trei autoturisme în care erau transportate ţigările. Valoarea totală a bunurilor se ridică la suma de 840.000 lei. “În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în ultimele luni, grupul infracţional a rulat, prin vânzarea de ţigări, 700.000 euro şi 2.500.000 lei, prejudiciul cauzat statului fiind de 254.517.000 lei, din care 180.446 reprezintă accize şi 74.071 reprezintă TVA”, a declarat comisar Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt.

„Faţă de 7 membri ai reţelei s-a luat măsura arestării preventive, iar 8 sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată şi evaziune fiscală.”, a mai spus comisarul Claudia Radu.

La această acţiune au participat poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (B.C.C.O.) Craiova, Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Olt şi Mehedinţi, poliţişti din cadrul I.P.J. Olt, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj. Acţiunea s-a bazat pe sprijinul informativ al ofiţerilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.) şi S.R.I..

Cercetările continuă pentru a stabili întreaga activitate infracţională.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite