Noul prefect de Olt, Eugen Ionică, a fost instalat în funcţie, secondat de viitorul subprefect Virgil Delureanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua echipă de conducere a Prefecturii Olt a fost numită oficial în funcţie luni – 14 mai, orele 17.00, la sediul instituţiei. Prefectul Eugen Ionică, secondat de cel care va fi mâna sa dreaptă, subprefectul Virgil Delureanu, au depus jurământul în prezenţa ministrului delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre. Cei doi i-au înlocuit pe Leonid Moisiu, respectiv Jenel Copilău, demişi de premierul Victor Ponta pe data de 8 mai.

Ceremonia de învestire în funcţia de prefect al judeţului Olt a lui Eugen Ionică (susţinut de PNL, n.a.) şi în cea de subprefect a lui Virgil Delureanu (recomandat de PSD) a avut loc în prezenţa lui Victor Paul Dobre, ministru delegat al Administraţiei, şi a început cu o întârziere de o jumătate de oră faţă de oră anunţată iniţial. 


Fostul jurist al Gărzii Financiare Olt, Eugen Ionică, şi Virgil Delureanu, ocupant până mai ieri a unuia din posturile de directori din cadrul Consiliului Judeţean Olt, au depus jurământul faţă de ţară şi au promis să respecte şi să aplice fără părtinire legile ţării. Trebuie menţionat că noii ocupanţi ai celor două posturi de conducere a Prefecturii Olt vor exercita atribuţiile aferente funcţiilor ocupate azi oficial “în mod temporar”, după cum se arată şi în hotărârile de guvern prin care au fost numiţi ca demnitari.

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Vizibil emoţionat, noul prefect al judeţului, Eugen Ionică, a ţinut să mulţumească Guvernului condus de Victor Ponta pentru încrederea acordată şi a promis că va face tot ce-i va sta în putinţă pentru a-şi face datoria în mod corect. “În primul rând trebuie să vă spun că este o mare onoare pentru mine să fiu numit în această funcţie. Îmi propun să duc la îndeplinire programul de guvernare şi să respect Constituţia şi legile ţării, iar ca prioritate vreau să asigur organizarea unor alegeri corecte în judeţ”, a declarat acesta.

La ceremonia de azi de depunere a jurământului de către noul “duo” al Prefecturii Olt au participat numeroşi şefi de “deconcentrate”, dar şi oameni politici, parlamentari, majoritatea din PSD şi PNL.

Noul prefect – arcaş de performanţă

Noul prefect de Olt, Eugen Ionică, l-a înlocuit pe Leonid Moisiu, instalat în funcţie în locul lui Daniel Şarpe în luna octombrie 2009. De asemenea, noul subprefect Virgil Delureanu îl substituie pe Jenel Copilău, care a venit după Virgil Panduru în luna aprilie 2011. În vreme ce primul este propunerea PNL, cel de-al doilea vine din PSD, partid al cărui membru este din 1996, fiind printre puţini politicieni din judeţ ce nu au schimbat partidul unde s-au aflat când au intrat în politică.


Noul prefect este un personaj aparte şi face notă discordantă faţă de toţi politicienii din judeţ de până acum. Mai exact, Eugen Ionică practică tirul cu arcul tradiţional din anul 2006, fiind unul dintre cei mai buni sportivi români la această categorie. A acumulat mai multe premii importante, în prezent fiind dublu campion naţional la acest sport, iar pe plan internaţional şi-a adjudecat constant, între 2008-2010, medalia de bronz în cadrul Campionatului Mondial de profil.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite