Slatina: Neatenţia şi alcoolul fac victime în Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slatina: Neatenţia şi alcoolul fac victime în Olt
Slatina: Neatenţia şi alcoolul fac victime în Olt

În ultimele zile în judeţul Olt s-au petrecut mai multe accidente în care au fost implicate mopede şi biciclete.

Numai în data de 18.08.2009 s-au petrecut trei astfel de accidente în judeţul Olt. Unul dintre accidente s-a petrecut în localitatea Potcoava în jurul orelor 22.30, când Ionuţ Ralf N. de 18 ani a pierdut controlul motoscuterului, s-a răsturnat pe contrasens şi s-a lovit de o căruţă care circula din sens opus şi care era condusă de Gheorghe G. de 30 de ani din localitatea Potcoava, judeţul Olt. În urma accidentului şoferul motoscuterului a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Slatina, dar nu a fost nevoie de spitalizare.

Beat pe bicicletă

Tot în aceeaşi zi în oraşul Corabia, Nicolae C.  de 56 de ani din Corabia a intrat pe o stradă cu bicicleta, fără să se asigure şi a acroşat roata spate a unei semiremorci tractată de un autotractor, condus regulamentar de Ştefan G., de 41 ani, din municipiul Buzău, judeţul Buzău, după care a căzut pe carosabil. „În urma accidentului, Nicolae C. a fost transportat la Spitalul oraşului Corabia, refuzând internarea. Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat Roxana Filip, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

A lovit un scuter

În aceeaşi zi, în comuna Iancu Jianu, Floarea O., de 53 de ani, din localitate în timp ce întorcea maşina fără să se asigure a intrat într-un moped. Conducătorul mopedului, Gheorghe N. de 36 de ani din localitate a fost transportat la Spitalul oraşului Balş, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta avea 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţia i-a întocmit acte premergătoare, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite