Milcov: Salvat din fosa septică în ultimul moment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost readus la viață de salvatori doar după efectuarea manevrelor de resuscitare
Bărbatul a fost readus la viață de salvatori doar după efectuarea manevrelor de resuscitare

Un bărbat a fost salvat de la moarte în această dimineață, în comuna Milcov, după ce a leșinat pe fundul unei fose septice la care lucra. Acesta a fost readus la viață după ce ambulanțierii au reușit să îl resusciteze.

Bărbatul în cauză este angajat al unei firme de construcții și muncea la amenajarea unei fose septice în gospodăria unui cetățean din satul Milcov Deal, comuna Milcov. În jurul orelor 09.20, soția proprietarului casei a sunat speriată la numărul 112, anunțând că bărbatul respective zăcea nemișcat pe fundul fosei septice.
“Noi am fost anunțați în jurul orelor 09.20 că un om are nevoie să fie salvat dintr-o groapă cu adâncimea de aproximativ patru metri. La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri de la Slatina cu o autospecială pentru lucru cu apă şi spumă, o autospecială dotată cu accesorii pentru salvare, echipajul de căutare-salvare şi un echipaj SMURD. Odată ajunși la locul incidentului, am găsit un bărbat de 55 de ani (Costel D., n.a.) pe fundul unei fose septice în lucru, în fosă simțindu-se un miros puternic de diluant. Din ce am aflat de la soția proprietarului, bărbatul lucre la amenajarea fosei și trebuia să împrăștie substanțe chimice, o amorsă – mai exact, numai că a fost amețit de acestea. L-am extras cu ajutorul a două brâuri şi a trei cordiţe de salvare, acesta fiind preluat de echipajele de la ambulanță și de la SMURD”, a declarat plutonier Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Matei Basarab” Olt.

Salvare la Milcov

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Pacientul a fost preluat inconştient, dar, după executarea procedurilor specifice pacienţilor intoxicaţi şi traumatizaţi, acesta a fost readus la viață, având momente de agitaţie. Victima a fost transportată ulterior la Spitalul Județean din Slatina pentru investigaţii medicale mai amănunţite. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite