Slatina: Medicii criminali vor fi daţi afară din spital
0Comisia din cadrul Ministerului Sănătăţii a dat ieri verdictul în cazul băiatului de 9 ani din comuna din comuna Şerbăneşti care a murit săptămîna trecută după ce a ajuns la spital cu fractură la mână.
Atât chirurgul Mircea Tuşciuc, cât şi ortopedul Paul Iancu ar putea fi daţi afară din spital, comisia recomandând desfacerea contractelor de muncă. Cadrele medicale care au făcut parte din comisia ministerială au stabilit că pacientul nu a beneficiat de consult de specialitate corect, nu a primit tratamentul corect şi nu a fost supravegheat corespunzător. Copilul a fost externat pe baza unei interpretări eronate a radiografiei şi nu a mai fost examinat înainte de externare. Decizia de amputaţie a fost tardivă, la fel ca şi cea de transferare a lui la un spital din Bucureşti. Medicul ortoped Paul Iancu nu a examaminat bolnavul nici la internare, nici pe perioada gărzii şi nu i-a administrat medicamentaţia necesară. Iancu a refuzat să răspundă în scris întrebărilor comisiei ministeriale.
Nici chirurgul Mircea Tuşciuc nu a examinat bolnavul, nu a asigurat calitatea actului chirurgical şi nu a aplicat corect tratamentul.
Concluziile comisiei ministeriale au fost înainte comisiei de disciplină a Spitalului de Judeţean de Urgenţă Slatina, cu propunerea de desfacere a contractelor de muncă ale celor doi medici.