Slatina: Medicii nemţi au venit să castreze câinii oltenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slatina: Medicii nemţi au venit să castreze câinii oltenilor
Slatina: Medicii nemţi au venit să castreze câinii oltenilor

Patrupedele fără stăpân, dar şi cele din gospodăriile din Balş au avut parte şi de consultaţii şi tratamente din partea specialiştilor.

Bălşenii care au vrut să sterilizele câinii şi pisicile de pe stradă, sau pe cele din curţile lor au putut să aducă animalele în cabinetul amenajat zilele acestea în oraşul lor. O echipă de medici veterinari din Germania a poposit, timp de o săptămână, la Balş pentru a rezolva, împreună cu autorităţile locale, problema câinilor fără stăpân. Specialiştii Asociaţiei Arche Noah Kreta au reuşit să castreze peste 300 de animale. „Am primit invitaţia de la Primăria Balş şi am decis să o onorăm. Au fost vizate în special animalele fără stăpân, însă oamenii care au dorit dorit să îşi sterilizeze animalele lor au fost bine primiţi. Am mai făcut astfel de acţiuni în Miercurea Ciuc şi Braşov, dar şi în multe ţări din Europa“, a spus Thomas Burch, coordonatorul echipei.

Acţiunea nemţilor a fost apreciată

Imediat ce au aflat că se iau măsuri împotriva înmulţirii animalelor fără stăpân, bălşenii au pus umărul la muncă şi i-au ajutat pe nemţi. „Oamenii au fost foarte receptivi şi au adus câinii şi pisicile fără stăpân din zona în care locuiesc aici, la cabinet, pentru a fi castrate. Acţiunea a fost foarte apreciată de oamenii din oraşul nostru“, a spus Cristi Popescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Balş.
Bălşenii care au dorit să îşi castreze animalele din gospodărie au putut apela gratuit la serviciile medicilor din Germania. „Am opt pisoi acasă şi am adus trei dintre ei să îi castrez. Cred că această acţiune desfăşurată în oraşul nostru este benefică pentru toată lumea şi îi mai aşteptăm pe la noi pe aceşti specialişti“, a spus Marcela Gaicu, din Balş. O altă doamnă a fost încântată că şi-a putut castra şi consulta pisica gratuit. „Doream să castrez pisica, pentru că o am de 11 ani şi nu ştiu cui să îi mai dau puii, atunci când naşte. Apreciez această acţiune şi sper ca numărul câinilor comunitari să se reducă. “, a spus Gheorghiţa Dina.

Aflaţi de ce tratamente au beneficiat patrupedele din Balş din ediţia de astăzi a Adevărului de Seară Slatina!

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite