Slatina: Marian Radu îi învaţă pe slătineni să slăbească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slatina: Marian Radu îi învaţă pe slătineni să slăbească
Slatina: Marian Radu îi învaţă pe slătineni să slăbească

A făcut sport de mic, iar acum, ca antrenor de fitness îi învaţă pe slătineni să trăiască sănătos şi să aibă un corp de invidiat. Recomandă clienţilor exerciţii optime pentru a slăbi şi pentru a se menţine în formă.

Este pasionat de sport încă din copilărie. A practicat judo din clasele primare şi a participat la foarte multe competiţii atât la nivel judeţean cât şi la nivel naţional, cel mai bun rezultat fiind  locul doi obţinut la Piteşti la Cupa Primăverii. A urmat un loc cinci la Iaşi, la concursul pe echipe, iar din 1999 până în 2001 a participat la demonstraţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) şi Ministerului Apărării Naţionale (MAPN). Nu s-a oprit aici şi a continuat cu activitatea sportivă până în momentul de faţă. Acum este antrenor la o sală de fitness şi spune că este job-ul perfect pentru el. „Dintotdeauna mi-a plăcut să fac sport. M-am apucat de judo prin clasa a III-a şi am continuat să practic până la terminarea liceului. Am ales să urmez Liceul Sportiv pentru că mi-au plăcut sportul şi mişcarea. După terminarea liceului m-am apucat de fitness, ca să continui cu sportul. Nu mi s-a părut greu deloc, pentru că ştiam ce trebuie făcut într-o sală de fitness şi cum să lucrez cu oamenii”, ne-a povestit Marian.

Clienţi mulţumiţi

În fiecare zi Marian antrenează zeci de slătineni care vin la sală, în special pentru a slăbi. Îi ajută şi le recomandă programe de exerciţii fizice special concepute pentru fiecae în parte. „Foarte mulţi vin la sală să scape de kilogramele în plus. Acestora le recomand programul cardio, în cadrul căruia clientul urmează un regim strict de alimentaţie. Pe durata acestui program se folosesc trei aparate, banda de alergare, bicicleta şi stepper-ul. Rezultatele apar după trei, patru luni, doar dacă clientul respectă regimul alimentar şi exerciţiile fizice pe care trebuie să le facă. Din păcate majoritatea celor care şi-au atins condiţia fizică mult dorită, uită să mai vină la antrenamente. Revin doar când încep să ia în greutate”,  a spus Marian, antrenorul de fitness.

Meseria perfectă

Îi place foarte mult ceea ce face şi încercă să-i facă pe cei care vin la sală să înţeleagă că este foarte important pentru sănătatea lor să facă zilnic mişcare. Stă de vorbă cu clienţii sălii şi le explică cum trebuie făcut un anumit program şi ce regim trebuie urmat. „Toţi cei care vin pentru prima dată la sală nu ştiu ce au de făcut. Eu le explic ce exerciţii trebuie făcute, ce grupe de muşchi trebuie lucrate şi le recomand să ţină un regim alimentar pe durata programului ales. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Este o meserie curată, ai posibilitatea să te menţii în formă şi să cunoşti foarte mulţi oameni”, ne-a mărturisit Marian.

Profil


Născut: 25.11.1983
Studii: Student în anul II la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, Spiru Haret Slatina
Experienţă: Este antrenor de fitness din 2003
Familie Căsătorit

Întrebări:

Ce grupe de muşchi se lucrează la început?
M.R. „ Ca începător trebuie să lucrezi toate grupele de muşchi. Abia după ce prind experinţă cei care vin la sală învaţă singuri ce grupe trebuie lucrate şi cum trebuie lucrate”

Ce rol are regimul alimentar?
M.R.” Este la fel de important ca şi exerciţiul fizic. Degeaba vii la sală să slăbeşti dacă atunci când ajungi acasă goleşti frigiderul”

Ce-ţi place?

Sporturile extreme. Îmi place foarte mult să călătoresc şi să văd noi locuri. La oameni apreciez corectitudinea şi sinceritaea.

Ce nu-ţi place ?

E îngrijorător faptul că tot mai mulţi tineri evită să facă sport. Ei preferă să stea ore în şir în faţa calculatorului decât să facă mişcare.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite