Maria Graţiela Păduroiu a renunţat la dans pentru arte marţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioană naţională anul trecut la karate tradiţional şi fudokan şi medalitaă la concursurile de dans sportiv, Maria Păduroiu este o elevă premiată şi la concursurile de matematică şi limba română.

A ajuns să iubească „arta mâinilor goale”, cum sunt denumite karatele, datorită fratelui ei mai mic Mihai. Performanţele acestuia de a câştiga de două ori titlul de campion naţional, apoi pe cel european şi mondial, au determinat-o să vină şi ea la antrenamentele de la clubul BU-DO Slatina. „Am păşit în sală în urmă cu doi ani, mai mult de curiozitate. Eram o fire timidă şi îmi era frică să nu fiu atacată pe stradă sau la şcoală. Am reuşit să-mi înfrâng aceste temeri cu ajutorul acestui sport şi, antrenată de sensei Romeo Costică, am înregistrat şi rezultate bune”, povesteşte Maria.

Sportivă valoroasă, elevă silitoare
A debutat în 2010 cu trei menţiuni la concursurile cu caracter naţional de karate tradiţional şi fudokan. Rezultatul a impulsionat-o şi a reuşit apoi la Campionatul Naţional să urce pe prima treaptă a podiumului la ambele categorii şi să câştige o medalie de argint şi două de bronz la embu mixt. La Campionatul Mondial s-a clasat de locul V.
2011 a debutat promiţător pentru micuţa sportivă, obţinând calificarea la Campionatul Naţional, unde speră ca va repeta performanţa de anul trecut. „Este un sportiv care se mobilizează foarte bine şi, datorită antrenamentului, a căpătat calităţi foarte bune în ceea ce priveşte organizarea şi conduita. Dacă nu va renunţa, va ajunge cu siguranţă un mare sportiv. Deja primele rezultate au propulsat-o printre cei mai buni”, o caracterizează antrenorul Costică Romeo.
Artele marţiale nu sunt însă singurul sport pe care micuţa l-a practicat. În clasa a III-a şi a IV-a a urmat cursurile de dans sportiv ale Palatului Copiilor şi Elevilor „Adrian Băran” Slatina. „Îmi place să dansez. Am câştigat patru medalii de aur la concursuri judeţene, însă am decis că voi continua să practic karatele. Nu aş avea timp pentru amândouă, iar artele marţiale îmi dezvoltă nu numai constituţia atletică, ci şi instinctul de apărare şi îmi formează caracterul”, îşi motivează sportiva alegerea.
Elevă în clasa a V-a la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina, Maria nu neglijează nici şcoala, materiile preferate fiind limba şi literatura română şi matematica. „Mă antrenez de trei ori pe săptămână, iar înainte de competiţii zilnic. Însă nu neglijez şcoala, am timp şi de ea. Particip chiar la concursuri. Am câştigat la faze judeţene şi interjudeţene de gramatică şi matematică mai multe medalii, de la locul I până la menţiuni”, spune Maria.

Visează să devină veterinar
Sportiva spune că intenţionează să devină medic veterinar. „De mică m-au interesat animalele. Mă uimeasc doctorii veterinari cum le vin în ajutor. Urmăresc emisiuni pe această temă şi citesc toate cărţile care-mi pică în mână din care pot afla mai multe despre animale”, povesteşte fata.

Profil
NĂSCUTĂ. 28 ianuarie 2000, Slatina
STUDII. Elevă în calsa a V-a la CN „Radu Greceanu” Slatina
IDEAL. Vrea să devină doctor veterinar

•• ce-i place
Îmi place foarte mult să dansez, iar karatele au devenit sportul meu de suflet. Iubesc foarte mult animalele şi mă pasionează orice carte din care pot afla mai multe despre acestea.

•• ce nu-i place
Nu-mi plac sporturile extreme, deşi şi eu practic un sport ce este catalogat de neştiutori drept unul violent. Îmi place că am reuşit să-mi înfrâng timiditatea şi teama de amerge pe stradă cu ajutorul karatelor.

Întrebări şi răspunsuri

• Vei continua să practici acest sport?
Cu siguranţă, da. Intenţionez chiar să deschid împreună cu fratele meu un club de profil, unde să fie bineveniţi toţi copiii care doresc să înveţe acest sport. O să le împărtăşesc toate cunoştinţele mele în domeniu, pentru a le forma un comportament disciplinat.

• Cine sunt cei mai înfocaţi susţinători ai tăi la competiţii?

Primul meu susţinător este fratele meu, care mă încurajează. Dar mă bucur şi de susţinerea familiei şi a prietenilor, tatăl meu reprezentând şi un model pentru mine. A practicat tenis de masă, handbal şi paraşutism, iar de la el am învăţat că sportul înseamnă în primul rând disciplină. De asemenea, profesorii şi colegii sunt foarte mândri de performanţele mele.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite