Liga a II-a / Derbi oltean la Depou: ALRO Slatina vine cu ambiţii mari la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Runda a 7-a a Ligii a II-a programează mâine, de la ora 11.00, în Bănie, derbiul oltean dintre Gaz Metan CFR şi ALRO Slatina.

Ambele echipe trec printr-o perioadă fastă, iar meciul se anunţă extrem de disputat, mai ales că se vor înfrunta doi tineri antrenori, ambii foşti jucători ai Ştiinţei, Jerry Gane şi Corneliu Papură.

E un meci important pentru noi, cu conotaţii specifice, dat fiind că ambele echipe sunt din Oltenia. Trebuie să arătăm aceeaşi dorinţă de victorie şi aceeaşi determinare ca în jocul cu UTA. Suntem pe o pantă ascendentă pentru că de două jocuri suntem neînfrânţi şi trebuie să menţinem acest trand“, a spus Gane, care vine după un succes cu UTA (4-1) şi o remiză în Trivale (1-1).

De partea cealaltă, slătinenii, aureolaţi după victoria cu Petrolul (2-1), cred că pot pleca neînvinşi de la Craiova, preşedintele Jean Niţulescu susţinând că are încredere în Papură şi echipa sa.

Sperăm să facem un meci frumos, iar cel mai bun să câştige. N-am pierdut de patru etape şi sper să o ţinem tot aşa, dar va fi destul de greu. Avem planuri frumoase aici, la Slatina, dar pentru asta e nevoie de mult mai multă muncă. Ne-am propus să formăm o echipă competitivă, iar la anul să încercăm promovarea. Cred că acelaşi lucru îl doresc şi cei de la Gaz Metan CFR“, a afirmat Niţulescu.

Cu doar trei puncte la activ, CSM Vâlcea va avea un meci greu acasă, cu Poli Iaşi, însă gazdele speră la al doilea succes consecutiv.

Celelalte partide de mâine, din etapa a 7-a a Ligii a II-a, Seria a 2-a: CS Mioveni - FC Silvania, ACU Arad - Unirea Alba Iulia, Voinţa Sibiu - UTA Arad, Arieşul Turda - FC Argeş, Petrolul Ploiești - Mureşul Deva.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite