Leliana Drăghici: „Ştiam că Slatina era al patrulea oraş din Europa ca poluare, iar acum regăsesc un oraş în floare”

Leliana Drăghici

Carmen Leliana Drăghici este preşedinta „Le Maison Culturelle Belgo-Roumaine - ARTHIS“ Bruxelles, Belgia. S-a întors în oraşul natal după două decenii, pentru a juriza proiecţii din 11 ţări, înscrise la primul Festival internaţional de film pentru copii din România, ocazie cu care spune că şi-a retrăit copilăria.

Şi-a început cariera în domeniul cultural în urmă cu un sfert de secol, ca instructor teatru şi literatură la Casa de Cultură a municipiului Slatina, orientându-se apoi, pentru o perioadă de cinci ani, către domeniul educaţiei. A predat româna şi franceza la Colegiul Naţional Ion Minulescu din Slatina şi a părăsit catedra tot pentru cultură. A devenit ambasador al culturii româneşti chiar în capitala Uniunii Europene.

„Mulţi ani mă visam la catedră“
• Aţi fost profesor la Colegiul Ion Minulescu. Vă este dor de anii petrecuţi la catedră, de elevi?
O să vă mărturisesc că, mulţi ani după ce am plecat din România, mă visam încă la catedră, cu copiii în clasă sau mergând pe culoarele liceului. Drept pentru care, acum două zile, am fost şi am vizitat liceul, mi-am văzut o parte dintre colegii de atunci, dar, ceea ce este extraordinar, mi-am descoperit elevele mele, care acum sunt profesoare acolo.

• Aţi regretat că aţi părăsit catedra?
Da! Pentru că eu cred că eram făcută pentru meseria asta. Şi fetele care sunt acum profesoare de franceză regretă; una dintre ele este chiar în Belgia şi mă vizitează în continuare, îmi spune tot „doamna profesoară“ şi îi povesteşte copilului ei despre mine. Însă acum este târziu pentru regrete. Sunt foarte bine şi-mi place enorm ceea ce fac.

• Ce faceţi în Belgia?
Sunt directorul Casei de Cultură Belgo-Române Arthis, din Bruxelles, şi practic această meserie cu acelaşi drag cu care am practicat-o şi pe cea de profesoară, pe care am regretat-o o vreme. Dar acum nu cred că ar mai fi acelaşi lucru - este o cu totul altă mentalitate, altă pedagogie, n-ar mai merge, aplicată la tinerii din ziua de astăzi, metoda de atunci, deşi cred că aş putea să mă adaptez destul de uşor.

Slatina, paradis regăsit
• Ce amintiri vă leagă de Slatina?
Totul: copilăria, locurile unde am trăit, vecinii, colegii, faptul că mergeam când eram mică la balet, mătuşa, verişoarele, familia pe care încă o am aici. Îmi aduc cu foarte mare plăcere aminte de pădurea din Strehareţi, de parcul din spatele Hotelului Parc, partidele de croitorie la care mergeam, coafura, manichiura, pedichiura - pe care, actualmente, în Occident, nu ţi le poţi permite aşa cum ţi le permiţi aici, în România. Româncele sunt extrem de îngrijite şi au posibilităţi, pentru că aceste servicii sunt încă ieftine în raport cu ceea ce se întâmplă acolo. Bineînţeles, saloane de înfrumuseţare există şi în Belgia, şi peste tot, dar femeile românce, în special, au un cult pentru asta şi acest lucru este minunat.

• Cum regăsiţi Slatina după 20 de ani?
Formidabil. Este o schimbare totală. În primul rând, Slatina a devenit mult mai verde. Pentru mine, este uimitor, pentru că eu ştiu o Slatină destul de prăfuită, foarte poluată - ştiam toţi că era al patrulea oraş din Europa ca poluare -, iar acum regăsesc un oraş în floare, cu foarte mulţi tineri care sunt pe stradă, tineri frumoşi, care sunt efectiv liberaţi, care se plimbă printre flori şi au posibilitatea să stea pe o bancă care nu este stricată.