Legea faţadelor îi lasă “reci” pe slătinenii vizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria poate prelua reabilitarea unor clădiri cu faţade deteriorate, urmând să îşi recupereze banii în timp
Primăria poate prelua reabilitarea unor clădiri cu faţade deteriorate, urmând să îşi recupereze banii în timp

La un an de la aprobarea de către Executiv, legea privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor – sau “legea faţadelor”, cum a mai fost denumită, nu pare a avea vreun efect printre locuitorii municipiului Slatina direct vizaţi. Primăria şi-a făcut treaba, acum sunt aşteptaţi să-şi îndeplinească partea şi locuitorii urbei ce deţin asemenea clădiri cu faţade deteriorate.

Municipalitatea a făcut primii paşi pentru schimbarea faţadelor degradate a clădirilor din oraş la finele anului trecut. În luna noiembrie a fost aprobat un regulament în care au fost stipulate obligaţiile şi sancţiunile ce revin proprietarilor de imobile degradate, iar până la jumătatea lunii decembrie au fost trimise notificări celor în cauză. Proprietarii clădirilor cu faţade distruse trebuia ca, în termen de două luni, să răspundă dacă pot efectua reabilitarea faţadelor imobilelor avute în posesie. Din păcate, doar o mică parte dintre cei notificaţi au binevoit să răspundă adreselor primăriei.
„Noi ne-am îndeplinit deja obligaţiile, adică am identificat câte clădiri avem în oraş cu faţade într-o fază avansată de degradare, am întocmit şi aprobat un regulament care să prevadă cum se va derula această acţiune şi, în fine, am trimis notificări tuturor proprietarilor de astfel de imobile. Din păcate, doar foarte puţini ne-au răspuns. Din cei 209 proprietari de clădiri notificaţi, numai 34 ne-au spus ce vor face. O parte dintre ei au indicat că pot suporta lucrările, dar majoritatea se pare că ne vor «pasa» nouă operaţiunea”, a afirmat viceprimarul Ana Anghel.

Amenzi din luna decembrie

Potrivit legii faţadelor, cei vizaţi sunt înştiinţaţi că, dacă nu au resurse financiare să realizeze reabilitarea faţadelor distruse deţinute, pot transmite primăriei o adresă, iar aceasta va suporta toate costurile, urmând să îşi recupereze banii în rate. Regulamentul legii prevede că proprietarii clădirilor cu faţade distruse ce îşi vor face lucrările de reabilitare pe cheltuiala proprie sunt scutiţi de plata taxelor de emitere a certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie. În plus, autorizaţia de construire se emite fără prezentarea extrasului de plan cadastral şi a celui de carte funciară, iar acordul primarului şi avizul tehnic prealabil se emit gratuit. O altă facilitate este că proprietarii respectivi vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădiri pe cinci ani consecutivi începând din anul fiscal în care se face recepţia la terminarea lucrărilor.

Primăria poate prelua reabilitarea unor clădiri cu faţade deteriorate, urmând să îşi recupereze banii în timp

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Primăria Slatina nu a trecut încă la amenzi pentru cei vizaţi de lege care nu au transmis ce au de gând. Proprietarii în cauză se află acum în cele zece luni până la care trebuie să demareze procedurile de remediere a anvelopării clădirilor. Din luna decembrie se va putea trece efectiv şi la amenzi, care pot varia între între 5.000-8.000 lei. În plus, cei care vor instala bannere, firme, afişe etc. în exteriorul sau pe terasa imobilelor cu faţade deteriorate (cu excepţia instalaţiilor de climatizare, n.a.), riscă amenzi între 1.000-5.000 lei. În Slatina există 138 de imobile cu faţade ce trebuie reabilitate, la care se adaugă 79 de foste staţii trafo, cinci foste cămine de nefamilişti şi patru puncte termice.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite