Jandarmii olteni amendează “la foc automat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au aplicat, luna trecută, amenzi de aproape o jumătate de milliard de lei vechi, bani care au intrat în visteria de stat.

Militarii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Olt au avut în cursul lunii trecute o activitate intensă, de pe urma căreia au adus la bugetul de stat sume importante de pe urma amenzilor aplicate.
“În cursul lunii aprilie au fost organizate 830 de patrule mixte Poliţie-Jandarmerie, dintre care 606 misiuni au fost în mediul urban, iar restul de 224 de misiuni în mediul rural. De asemenea, s-au executat 58 de misiuni pentru asigurarea ordinii publice la manifestări sportive, culturale şi de protest. Pe timpul misiunilor de ordine publică, IJJ Olt a aplicat 238 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 93 au fost avertismente, iar 145 au reprezentat amenzi în valoare totală de 41.675 lei (416 milioane lei vechi, n.a.)”, a afirmat cpt. Constantin Staicu, purtător de cuvânt al IJJ Olt.
Totodată, jandarmii olteni au constatat, independent de alte instituţii, un număr de 34 infracţiuni flagrante săvârşite de către 31 autori, şi au participat în cooperare cu Poliţia la descoperirea a alte 51 de infracţiuni săvârşite de 68 autori.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite