Jandarmii, amenzi aplicate de peste o jumătate de miliard într-o lună
0
Cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt au atras fonduri frumuşele la buget în cursul lunii trecute de pe urma amenzilor aplicate.
Jandarmii olteni au avut „activitate” în cursul lunii mai, de pe urma cărora au adus bani frumoşi la bugetul de stat. Pentru îndeplinirea misiunilor de menţinere a ordinii publice au fost organizate 832 patrule mixte, dintre care 633 misiuni în mediul urban şi 199 în mediul rural, la care s-au adăugat alte 36 misiuni în cooperare cu poliţia. De asemenea, la nivelul IJJ Olt au fost constituite permanent echipaje de intervenţie care au executat 458 misiuni de patrulare în zona de responsabilitate.
„Pe timpul misiunilor de ordine publică executate în luna mai, efectivele IJJ Olt au aplicat 301 sancţiuni contravenţionale, dintre care 107 avertismente şi 194 amenzi în valoare totală de 53.750 lei (537.500 lei vechi, n.a.). Totodată, s-au constatat 27 infracţiuni flagrante săvârşite de 19 autori şi au participat la constatarea în cooperare cu poliţia a 23 de infracţiuni săvârşite de 31 autori”, a precizat mr. Emanuel Bota, purtător de cuvânt al IJJ Olt.