UPDATE Jaf armat la o benzinărie din Olt. Un bărbat a fost înjunghiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O benzinărie din comuna olteană Dobroteasa a fost jefuită în această dimineață. Tâlharul a atacat vânzătorul cu un cuțit.

UPDATE ORA 11.59 Angajatul benzinăriei jefuite a fost înjunghiat de două ori de tâlhar. Bărbatul de 35 de ani, din comuna Dobroteasa, este internat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Starea lui este stabilă. „Bărbatul are o plagă penetrantă toracică dreapta și plagă abdominală. În momentul de față este stabil hemodinamic. El este internat pe secția Terapie Intensivă“, a spus medicul Romeo Stănculescu.

ORA 11.20 Potrivit polițiștilor, o persoană necunoscută, care avea pe cap o glugă și un fular la gât, a pătruns în benzinăria din satul Câmpu Mare, comuna Dobroteasa și a lovit cu un cuțit vânzătorul. Angajatul benzinăriei, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a fost rănit în zona abdomenului și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale. Tâlharul a fugit cu suma de 1.500 lei, încasările stației peco. „S-a constituit echipa operativă care efectuează cercetări în vederea identificării hoțului“, a spus comisarul șef Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

ORA 11.10 Jaful a avut loc în această dimineață, în jurul orei 04.00. Hoțul a intrat mascat în stația peco, a înjunghiat vânzătorul și a fugit cu 1.500 de lei.

Vom reveni cu amănunte!

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite